2 Performant (2P) rămâne pe pierdere la semestru. Compensare: cumpără Profitshare, principalul competitor
Una rece și una caldă de la 2P: rezultate mult sub așteptări combinate cu o achiziție care lasă întreaga piață deschisă companiei, sporind șansele de succes în viitor.
Dacă ziceam, într-un din textele recente, despre Simtel că a livrat puțin, ei bine, 2 Performant a dat-o chiar mai negativ: pierdere semestrială de 350 mii de lei, mai mică decât anul trecut, însă neașteptat pentru piață, care voia profit. Dorința noastră, a investitorilor, nu era ruptă de realitate: istoric, T1 era trimestrul cu multe cheltuieli pentru 2P, așa că ne așteptam să vedem profit, dat fiind că începutul de an fusese foarte bun.
Însă nu toate speranțele se îndeplinesc, iar 2P sigur ne-a făcut să ni le agățăm în cui, cel puțin pentru moment. Recunosc, parcurgând raportul financiar, nu am găsit nicio clarificare serioasă cu privire la situație, rezultatul este pus pe seama unor cheltuieli mai mari cu afiliații, dat fiind că veniturile sunt în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.
La nivel de vânzări intermediate, 2P nu stă extraordinar, numerele fiind mai mici decât cele de anul trecut. Cu toate acestea, valoarea totală a acestora afișează o creștere ușoară, coșul mediu a crescut și el, iar rata de conversie s-a apreciat și ea până la 3.1% (de la 2.7%).
După costurile mari cu afiliații (18% creștere) și creșterea salariilor și-a pus amprenta pe profitabilitate, raportul menționând o apreciere de aproape 5% comparat cu semestrul trecut. Deci, cumva, în ciuda unor venituri mai bune, cheltuielile mai mari trage compania în jos, menținând-o pe pierdere.
Mai multe nu am ce să adaug, legat de rezultate: T2/2024 a fost cel mai slab trimestru al doilea din ultimii ani pentru 2 Performant, la nivel de semestru compania rămâne pe pierdere, iar cheltuielile au crescut mai repede decât veniturile, deși se observă o oarecare îmbunătățire generală.
Cum rămâne cu achiziția Profitshare România și Bulgaria
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to BVB România - Opinii și Idei de Investiții to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.