Alro Slatina (ALR) - tot pe pierdere, dar cu șanse de revenire, oare?
Rezultate financiare trimestriale. Pierdere netă și profit EBITDA. Producție de aluminiu și evoluție vânzări. Gânduri despre cât de bună ar fi investiția în acțiuni Alro.
Încă de la raportarea trimestrială mi-am propus să mă uit mai atent la Alro Slatina, fiindcă cifrele, la prima vedere, mi s-au părut mai bune decât de obicei. Nu urmăream ALR în mod special, însă am o listă destul de lungă de companii ale căror rapoarte le deschid să îmi arunc un ochi, iar la Alro parcă apar semne de revenire, așa că mi-am propus să citesc comunicatul și să văd despre ce este vorba. Înainte însă de a prezenta ce mi s-a părut mai important din raport, trebuie să creionez puțin contextul, acesta fiind primul articol de pe blog despre această companie.
Alro este un mare producător de aluminiu și produse din aluminiu din Europa, însă situația geopolitică și prețurile mari la energie l-au împins pe pierderi adânci, în ultimii ani. Mai mult, proprietarul este un rus care controlează combinatul printr-o firmă din Cipru care este deținută de alta din Bermude, iar politica față de Est nu a mai fost prea permisivă și, chiar dacă situația nu a fost influențată foarte clar de acest element, probabil că niște repercusiuni au existat. Cert este că Alro vine după niște ani catastrofali, începuți în 2019:
2019, pierdere de 235 de milioane, compensată de un ajutor de stat de aproape 170 de milioane de lei însă.
2020, 400 de milioane de lei pierdere, dar și atunci a fost salvată de un ajutor de stat în valoare de vreo 700 de milioane.
2021, profit modic de 26 de milioane de lei.
2022, 400 de milioane profit + 870 de milioane ajutor de stat.
2023, înapoi pe pierdere, în cuantum de peste 450 de milioane de lei.
Astfel, putem observa că istoria recentă a ALR nu a fost una strălucită, compania fiind ținută pe linia de plutire de ajutoarele de stat, altfel anii cu pierdere ar fi fost mult mai mulți. Iar atunci când părea că situația se ameliorează (2021 și 2022), a venit împotmolirea din 2023 care a dus grupul din nou pe pierdere. Bineînțeles, cotația pe bursă a urmat fundamentele, prețul mergând din rău în mai rău:
Cum a mers Alro în primul trimestru din 2024
Cu toate acestea, în T1/2024 au apărut iarăși semnale pozitive, în principal la nivel operațional, fiindcă profitul net este tot pe minus, în principal din cauza impozitului de 1% pe cifra de afaceri. Analizând raportul, se pot observa vânzări în creștere, producție mai mare de aluminiu și profit brut pozitiv, dar și un EBITDA solid, de 86 de milioane de lei, mult peste cele 22 de milioane realizate în T1/2023. Cifrele, la nivel de grup, arată după cum urmează:
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to BVB România - Opinii și Idei de Investiții to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.