Ce s-a întâmplat semnificativ pe BVB în 2023
Retrospectiva principalelor evenimente de pe Bursa noastră, ca o imagine de ansamblu a cum a fost anul acesta pentru investitori și companii.
Anul 2023 a fost, fără niciun dubiu, unul surprinzător de profitabil pentru investitori, dar și un an istoric pentru BVB, grație vânzării Hidroelectrica, o listare așteptată mai bine de 10 ani. Însă au fost și alte evenimente pe bursa noastră care merită amintite, ca o radiografie a unde ne aflăm și ce trebuie să facem pe mai departe.
În primul rând, anul a venit cu modificări fiscale pentru Bursă, adică cu un impozit scăzut la 1% sau 3% pe tranzacțiile profitabile, în funcție de deținerea sub/peste un an a acțiunilor, dar și cu pierderi care nu se compensează. Companiile au fost și ele lovite: Romgaz cu taxa de solidaritate, iar Petrom cu o taxă special concepută pentru el, când s-a conchis că prima taxă nu e valabilă. Așadar, am avut impozitări mai dure pe cele mai profitabile companii, ceea ce a scăzut randamentul dividendelor atât de anul acesta, cât și probabil în 2024.
În al doilea rând, anul a avut o ancoră solidă, listarea Hidroelectrica, care s-a amânat săptămâni la rând, dar care a venit până la urmă, marcând o reușită extraordinară. Fondul Proprietatea a jucat foarte bine totul, reușind să găsească acel echilibru care a făcut ca toate părțile implicate să câștige, că doar despre asta ar trebui să fie bursa, nu?
În al treilea rând, Fondul Proprietatea, care a fost actorul principal al pieței, chiar dacă Hidro i-a luat din lauri: dividende speciale, vânzarea participațiilor Enel, dividend special de 80%, ofertă publică de răscupărare de peste 1.5 miliarde de acțiuni și apreciere constantă a acțiunilor…plus o posibilă vânzare a deținerilor Engie. Ce să mai, FP a arătat că, pe termen lung, cine cumpără și uită de acțiuni iese cel mai câștigat, piața având capacitatea să surprindă pe toată lumea!
Al patrulea aspect de menționat este cel al schimbării numelor SIF-urilor, ca o încercare de șterge a istoriei lor corupte. LION, INFINITY, EVER și TRANSI sunt noile simboluri (SIF4 încă a rămas), însă cât timp nu se schimbă nimic la nivel de management, nu consider că sunt investiții viabile pentru micii acționari. Multe dintre ele au lichidat anumite dețineri din portofoliu, de urmărit însă dacă vor împărți profitul prin dividende sau nu.
Al cincilea element este dat de modificările efectuate în indicii europeni și globali din care face parte și România, mai multe companii fiind promovate în diverse categorii, ceea ce oferă vizibilitate extra Bursei de la București. Nu știu exact ce companii în ce indici sunt incluse, dar consider că e un pas important pentru noi pe mai departe.
În al șaselea rând, am avut un an deosebit de profitabil, cu multe companii ce au decolat, pur și simplu. Dintre cele mai puțin lichide de pe segmentul principal putem aminti: COMELF, SOCEP, CARBOCHIM, SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII NAPOCA, COMPA, THR MAREA NEAGRĂ și altele. Însă au existat și firme mai de renume care s-au apreciat accelerat, oferind randamente și de peset 100%: ANTIBIOTICE, TRANSPORT TRADE SERVICES, BURSA DE VALORI BUCUREȘTI, SPHERA, PURCARI etc.
Pe piața Aero găsim alte vedete, doar că lichiditatea e mai mică acolo și riscurile sunt mai mari, reglementările fiind precare. Totuși, există companii anteprenoriale care au livrat rezultate bune la nivel fundamental, iar investitorii nu au putut trece cifrele cu vederea. Dintre acestea putem aminti: BENTO, cu 220% apreciere, DN AGRAR cu o creștere de 80%, SIMTEL urmând cu 65%, 2PERFORMANT având o revenire de 62% și ARCTIC STREAM cu aproximativ 50% pe verde, la care se pot adăuga multe din vechile Rasdace, dar care nu sunt foarte interesate de micii acționari, deci prezintă predictibilitate scăzută.
În al șaptelea rând, BVB s-a bucurat de noi transferuri de pe Aero pe Principală, AROBS și SAFETECH fiind cele două companii care au făcut pasul acesta în 2023. În plus, au avut loc și vânzări solide de obligațiuni și de titluri de stat (dar și situații complicate ca la QUALIS), însă despre acestea nu ne ocupă aici pe site, deci nu insist. Cert e că se poate observa un început de maturizare al pieței, Aero putând acționa ca o pepinieră care să ofere oportunități noilor investitori veniți pentru titluri de stat, odată ce acestea expiră. Bineînțeles, aceste mici firme trebuie să se mute întâi în liga superioară a bursei ca să ofere mai multă transparență și predictibilitate, minimizând riscurile.
În concluzie, anul 2023 a fost un an încărcat, în ciuda perioadelor de apatie. Iar finalul pare incendiar, cu aprecieri pe toți emitenții, indiferent de rezultate sau perspective, cumva ca un revers a finalului de 2022. E adevărat, nu știm încă ce modificări va aduce guvernul între Crăciun și Revelion (zilele în care guvernanții-s cei mai harnici), dar există șanse reale să terminăm foarte bine anul. Iar asta, pe mine unul, mă face circumspect pentru la anul, dar despre cum văd eu 2024 vom discuta într-un articol viitor.
Spor la investiții înțelepte și sărbători fericite!