Cele mai slabe rezultate de la BVB în 2023 (dintre companiile mai urmărite)
Un nou sezon de raportări s-a încheiat, iar unele companii nu au reșit să livreze ce au promis ci, din contră, au oferit dezamăgiri considerabile. Ce este de făcut, pe mai departe?
De multe ori, ca investitori, tindem să ne uităm doar la câștigătorii din portofoliu, însă și acțiunile care nu o duc bine sunt importante, mai ales că ne furnizează lecții mai bune decât cele care performează. Nu e nicio noutate faptul că, întotdeauna, există unele firme care nu reușesc să livreze ceea ce promit, fie din vina lor, fie din cea a contextului economic - înțelegerea cauzelor poate facilita, ulterior, decizii mai bune pentru viitor.
Mai jos am compilat o scurtă listă cu emitenți de la BVB care nu au reușit să își atingă cifrele bugetate, sau care au livrat o scădere semnificativă față de anul 2022. Pe unele nu le urmăresc foarte atent, așa că nu o să intru în profunzimea analizei, însă sper ca măcar să vă provoace acest articol să săpați mai adânc și să luați decizii înțelepte, ulterior.
Teraplast - un clasic al rezultatelor slabe în ultimii ani, TRP continuă să întârzie redresarea mult-promisă. A terminat 2023 cu puțin peste 1 milion de lei profit, la venituri în scădere, iar pentru 2024 promite o creștere la 10 milioane de lei, survenită în urma unei expansiuni a afacerilor cu 30%. Din păcate, în ciuda investițiilor șia chizițiilor trecute, chiar și dacă își vor atinge BVC-ul anul acesta, PER-ul rămâne uriaș, Teraplast fiind extrem de scumpă. Personal consider că există oportunități mai OK în piață, de aceea am scris de mai multe ori de ce aș vinde Teraplast dacă aș deține, mai jos las un articol mai detaliat pe subiect:
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to BVB România - Sfaturi și Idei de Investiții to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.