Cum arată portofoliul meu după prima jumătate a anului 2025. Ce am vândut și ce am cumpărat și de ce.
Cumpărări și vânzări în T2/2025, în special acumulări grație dividendelor distribuite. Analiza mișcărilor trecute și planuri pentru viitor. Cele mai mari dețineri din portofoliul de pe BVB.
Am ajuns la jumătatea anului iar eu, așa cum v-am obișnuit, vă spun ce am în portofoliu și de ce. Pentru o înțelegere completă a raționamentelor, vă invit să citiți și articolele precedente pe aceeași temă, le găsiți pe blog la rubrica PORTOFOLIU. Dacă nu, încerc să fac acum o scurtă trecere în revistă, ca să putem învăța niște lecții, împreună - analiza este cea mai bună manieră de progres.
Cât de bune au fost deciziile luate la T1/2025
Înainte însă de a intra în subiect, să vedem cum s-au dovedit (deocamdată) deciziile anterioare, de acum câteve luni:
WINE - am vândut vreo 20% și am greșit, a apărut vestea că o firmă din Polonia vrea să cumpere compania la un preț cu 50% mai mare decât cel din piață - din fericire, încă am destul Purcari, deci e OK.
MACO - nicio schimbare semnificativă.
FOJE - a crescut acum câteva zile accelerat, dar rezultatele semestriale sunt cele care pot să clarifice direcția.
AST - rezultate slabe pe T1 așa că s-a corectat cotația, din păcate.
BRD - tot pe acolo, a dat dividende, nicio veste despre o eventuală vânzare.
EVER - nu mișcă foarte tare, dar măcar iau niște dividende de la acest SIF - din păcate, deși fondul are dețineri bune la TLV și SNP, prețul pe bursă nu crește.
CC - cotația a tot scăzut, însă fundamental Connections a mers bine, e de avut răbdare.
BENTO - cifre slabe la T1, dar cu promisiune de revenire în a doua parte a anului, cotația a tot corectat.
BCM, ELMA, BUCV și SEOM - nimic, au tot corectat, niciun dividend important, mai aștept.
Ce schimbări am realizat în portofoliu în T2/2025
Trimestrul doi a fost unul palpitant, cu volatilitate mare dată de alegerile prezidențiale, dar și cu ceva bani intrați în Mai, grație dividendelor. Așadar, eu mai mult am suplimentat, deși am și învârtit un pic niște dețineri, după cum urmează:
Am lichidat toată deținerea FP. Deși am avut speranța că se va rezolva situația la Fondul Proprietatea cu noul administrator și cu o eventuală schimbare de strategie, am acceptat realitatea și am vândut. Motivat de propunerea de administrator selectată de Comitetul Reprezentanților - ROCA, o firmă și fără experiență, dar și cu multe semnale negative - am decis să vând imediat după rezultatul Turului 1 al alegerilor, iar banii i-am direcționat spre companii pe care le văd mai de potențial.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to BVB România - Opinii și Idei de Investiții to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.