Cum rămâne cu Premier Energy (PE), odată ce compania va fi listată la BVB?
Câteva gânduri neplanificate atent despre IPO-ul care s-a finalizat recent, dar și reamintire că marți, 28 mai, PE intră la tranzacționare la BVB.
Textul acesta este o continuare a celor două articole nu foarte vechi despre Premier Energy, postări în care am detaliat mai multe despre companie, precum și despre abordarea pe care eu o voi avea în contextul acestei listări, recomand o parcurgere a lor înainte de a continua lectura.
Din fericire, IPO-ul Premier Energy s-a încheiat cu succes, chiar dacă prețul final a fost de 19.5 lei pe acțiune, adică la limita de jos a intervalului de subscriere. Pentru micii investitori (mici doar pe hârtie, fiindcă am văzut că au participat și companii mari, cum ar fi Romcarbon, la ofertă), tranșa a fost foarte supralicitată, iar o realocare nu a fost făcută, fiindcă și la investitorii investiționali cererea a fost solidă. Astfel, fiecare doritor a primit 12 acțiuni la fiecare 100 subscrise, iar cine s-a înghesuit în primele 3 zile a beneficiat de un preț preferențial, de 18.6 lei/acțiune, grație discount-ului de 5% acordat de vânzător. Momentan, acțiunile sunt în conturile de la brokeri, iar odată ce PE va suna clopoțelul de la Bursă poate începe…nebunia!
Până atunci însă, vreau să aduc în atenție două efecte pozitive ale acestei Oferte Publice, dincolo de discuțiile aprinse despre valoarea companiei, ca idei de ținut minte pentru viitor:
IPO-urile construite corect au potențial de a aduce bani noi în piață, trezind interesul în oameni care nu știu ce e Bursa și nici că pot investi. Într-adevăr, fără o educare a publicului nu vom ajunge prea departe pe termen lung, însă astfel de oferte fac mai multă publicitate BVB-ului decât el însuși, iar eu cred că e de bine că se duce vestea despre investiții, poate unii chiar iau în serios varianta aceasta și o studiază mai departe.
Ulterior închiderii ofertei, s-au observat creșteri pe toți emitenții listați pe BVB, ceea ce arată că mulți din banii aduși pentru IPO au rămas în conturile de tranzacționare, fiind mutați ulterior în acțiuni solide, deja listate. Deci, pentru viitor, e bine de știut (s-a întâmplat la fel și la Hidroelectrica): în astfel de momente, piața tinde să crească pe termen scurt, aducând un nou val de entuziasm printre investitori.
Așadar, ca să închei enumerarea acestor aspecte pozitive, iată că IPO-urile pot oferi avantaje și indirect, pentru piață în sine și investitorii care nu participă la oferte, nu doar pentru cei care cumpără sperând să vândă mai sus curând.
Ce voi face cu acțiunile PE cumpărate, care nu-s multe deloc după ajustarea proporțională
Trebuie să recunosc, în abordarea de mai sus mă găsesc și eu în această ocazie, gândul meu fiind unul singur: să lichidez Premier Energy în primele zile, DACĂ observ o apreciere accelerată a prețului. Raționamentul e simplu: știu din experiențele trecute că prețul va tinde să se ducă sub prețul din ofertă mai devreme sau mai târziu, sau cel puțin va sta într-un interval de așteptare până la noi rezultate sau știri despre companie, iar eu nu văd niciun motiv să țin banii blocați. Prefer, cu alte cuvinte, varianta mai sigură: să las timp companiei să arate ce va face cu banii adunați în ofertă și care îi este dinamică în acest an, iar apoi să decid dacă investesc (mai mult) sau nu.
În rest, rămâne cum am stabilit: ești mai liniștit pe Bursă dacă ții de acțiuni pe termen lung, important e să alegi nume solide, cu viitor predictibil, mai frumos decât prezentul. Personal, cred că Premier Energy poate fi unul dintre acestea, însă trebuie puțină răbdare să vedem dacă vorbele lor se și transformă în fapte.
Spor la investiții înțelepte!