Lansare material educație financiară TOT CE NU M-A ÎNVĂȚAT MAMA DESPRE BANI - ce este, pentru cine și de ce poate te-ar interesa
După multe ore de muncă, ebook-ul PDF despre bani și investiții este gata! Materialul este pentru începători și este structurat astfel încât să înglobeze, frumos, informații altfel găsite disparat.
Disclaimer: acesta nu este un text despre Bursa de Valori București în mod direct, ci despre un mic proiect tangențial, de aceea l-am și publicat în afara rutinei blogului de LUNI, MIERCURI, VINERI.
În articolul retrospectiv din săptămâna 19-23 August am inclus și un scurt preview despre materialul special la care am lucrat, în paralel cu blogul, în ultimele săptămâni. Promiteam atunci că proiectul va fi gata curând și că voi veni cu vești imediat ce totul se va concretiza - ei bine, iată-le, sunt gata de „lansare”!
Recunosc, m-am gândit o vreme cum să aduc acest PDF înaintea voastră, mai ales că se observă interes, însă un interes precaut. Așa că am decis să fac ca și cu blogul: cine ajunge pe site și găsește informații utile va deveni interesat, nu e treaba mea să fac reclamă (dar da, share-urile și invitațiile trimise prietenilor ajută mult).
Totuși, trebuie să vă spun despre ce e vorba, că doar așa e normal.
Primul aspect: conținutul
Sunt de acord cu cei care spun că o copertă vinde, însă rămân adeptul unui conținut de calitate, doar informațiile bune având capacitatea de a ține omul aproape. Datorită acestei perspective, am investit mult timp în textul propriu-zis, interesul meu fiind acela de a oferi cât mai multă relevanță, pentru un public cât mai larg. Astfel, am ajuns la un produs finit cu următoarele caracteristici:
50 de pagini de text + ilustrații.
două părți, una cu lecțiile de bază pe care părinții mi le-au transmis (și care observ că lipsesc majorității) și cea de-a doua cu aspectele pe care mi le-am însușit eu ulterior.
prima parte cuprinde cinci lecții în care vorbesc despre priorități financiare, economii, nevoi, perseverență, eforturi cumulate etc.
a doua parte cuprinde patru lecții pe teme cum ar fi: investițiile, cunoștințe solide, datorii benefice și consecvență.
După mine, lectura curge frumos, în ciuda anumitor părți pe care unii dintre cititori le vor găsi, foarte probabil, irelevante.
Ideea a fost să îmbin „povestea” cu informațiile financiare și cred că mi-am atins ținta, măcar în parte. Însă, pentru că mi se pare mai corect astfel, voi reveni cu părți din carte, astfel încât să vedeți dacă rezonați cu stilul și abordarea alese, ce ziceți de acest plan?
Al doilea aspect: designul
Conținutul este important, clar, dar fără o prezentare frumoasă nimeni nu deschide cutia. De aceea, am „investit” și în această direcție, atât cât am putut dat fiind că e un proiect complementar, nu un scop în sine. După mai multe eforturi, a ieșit ce a ieșit, destul de interesant, deși poate puțin mai îndreptat spre adolescenți? Vă las pe voi să decideți, scopul a fost acela de a oferi o lectură plăcută, cu elemente care să spargă blocurile lungi de text și care să ajute la fixarea informațiilor. Includ mai jos câteva pagini din PDF ca să vedeți cu ochii voștri cum arată, decideți voi dacă vă place sau nu și dacă este potrivită temei această abordare, mi-am dorit să nu fie doar o simplă „carte” tot proiectul acesta, ci o experiență educațională cât mai completă.
Coperta, așa după cum cred că e deja clar, e cea de la începutul postării, în aceeași notă cu designul paginilor.
Al treilea aspect: publicul țintă
După mine, cam toată lumea care vrea să învețe despre finanțe și bani e binevenită, chiar dacă sunt conștient că cei mai avansați se vor plictisi la anumite părți. Informațiile nu sunt complexe și complicate, nivelul este unul pentru începători în mod intenționat, scopul fiind acela de a motiva oamenii să înceapă să își construiască o altfel de viață financiară, mai bună. Deci, cu cât ești mai novice în ale banilor, cu atât vei avea mai multe de învățat - însă asta nu implică că ceilalți, mai cu experiență, nu vor avea o lectură plăcută și utilă.
Al patrulea aspect: prețul
Inițial, am plecat pe drumul gratuității, însă apoi mi-am amintit de Simmel care spune că darul este, în esență, un schimb de sacrificii. Practic, fiindcă să ofer/să primesc ceva mă costă, eu sacrific resurse, iar acel „ceva” capătă valoarea pe care sacrificiul i-a conferit-o. Astfel, am realizat că ar fi greșit să distribui materialul gratis, nu fiindcă stau eu în cei câțiva dolari care se vor aduna (deși prind bine, se vor duce în acțiuni la BVB), ci fiindcă nu va fi apreciat de cine îl va descărca, tocmai fiindcă nu costă nimic!
Soluția pe care voi merge, până la urmă, este una de susținere a proiectului BVB România, nu de vânzăre propriu-zisă a PDF-ului. La ce mă refer? Voi include materialul într-un articol accesibil doar abonaților plătitori, astfel încât oricine are măcar o lună plătită va putea descărca, fără alte artificii, materialul. În plus, vor fi disponibile:
articolele „premium” scrise pe parcursul acelei luni, în nota în care v-am obișnuit.
toată arhiva de texte, astfel încât vă puteți completa, pe parcursul perioadei, cunoștințele investiționale accesând ceea ce vă interesează de pe blog.
Astfel, toată treaba va cost $8, vă las pe voi să stabiliți dacă e puțin sau mult.
Sau $80, dacă veți opta pentru abonamentul anual, care va include, practic, tot ce reușesc să ofer eu aici la pachet cu PDF-ul cu pricina, timp de 12 luni. Dar, dacă e să fiu transparent, observând raportul abonați totali/abonați plătitori (10 la 0.7) e clar că această cale nu va fi aleasă de mulți, majoritatea dintre voi ați avut deja suficient timp să vedeți despre ce e vorba pe blog și ați fi putut deja opta pentru un astfel de abonament.
În concluzie, puteți să vă abonați folosind butonul de mai sus, dacă v-am trezit interesul. Nu am încă o dată oficială pentru lansare, probabil cândva în Septembrie, în intervalul 1-10 ale lunii, pe acolo. Până atunci, o să mai public pe subiect, v-am promis niște conspecte din cărticică, probabil vor fi două articole, în plus față de cele pe teme de investiții, să vedem.
Dacă aveți întrebări, nu ezitați să mă anunțați. Până atunci, spor la investiții înțelepte!
Succes!
Abia aștept🤩