Retrospectiva Săptămânii la BVB - 16-20 Martie 2026 (11)
Sinteză a evenimentelor deosebite de la BVB. Apare săptămânal, în fiecare vineri. Dacă am ratat ceva important, aștept tras de urechi în comentarii.
Iată că încheiem trei săptămâni de (alt) război, iar Iranul nu pare să cedeze și, după cum se vede, nici SUA și Israel. Deci suntem aproape în același punct ca la ultima Retrospectivă: incertitudinea și volatilitatea continuă, ceea ce împinge piețele într-o așteptare destul de inertă, din care acestea ies furios, când și când.
Bursa de Valori București nu face nici ea excepție de la tensiunile din jur, așa că nu e de mirare că numărul tranzacțiilor e mai mic, iar cotațiile ba cresc, ba scad fără motive reale. Eu îmi păstrez concluzia că BET-ul încă este prea sus față de fundamente, ba chiar cred că BVB-ul rezistă prea bine; dacă se întâmplă minunea să se termine curând conflictul, s-ar putea să ocolim o eventuală corecție mai adâncă.
Lăsând deoparte ghicitul, veștile relevante care mi-au atras atenția și care contează mult mai mult pe termen lung decât turbulențele de moment sunt:
Trei candidați s-au înscris în cursa pentru administrarea Fondului Proprietatea. Până la termenul din 15 martie 2026, scrisorile de intenție au fost depuse de actualul administrator Franklin Templeton International Services, de INVL Asset Management împreună cu partenerul local Impetum Management, și de SAI Muntenia Invest. Calendarul etapelor următoare ale selecției urmează să fie comunicat pieței - din păcate nu prea mai contează, e clar că SIF1 câștigă, FP nu va mai fi niciodată ce a fost… Detalii aici.
OMV Petrom transformă rafinăria Petrobrazi într-un hub de combustibili sustenabili, prin livrarea primului modul de electrolizor pentru hidrogen verde. Cele trei module rămase din capacitatea totală de 20 MW vor fi livrate în lunile următoare, întregul electrolizor urmând să producă aproximativ 3.000 de tone de hidrogen verde pe an, utilizat pentru fabricarea combustibililor sustenabili SAF (pentru aviație) și HVO (motorină regenerabilă). Proiectul face parte dintr-un program de investiții de 750 de milioane de euro și beneficiază de circa 21 milioane euro fonduri nerambursabile prin PNRR. La capacitate deplină, cele două instalații de hidrogen verde planificate la Petrobrazi vor însuma 55 MW și vor produce aproximativ 8.000 de tone anual, contribuind la reducerea emisiilor de CO₂ cu cel puțin 65% față de combustibilii convenționali. Punerea în producție a unității SAF/HVO, cu o capacitate de 250.000 de tone pe an, este planificată pentru 2028. Detalii aici.
Novarion DMX Construction se pregătește să intre pe segmentul AeRO al BVB până cel târziu la 1 august 2026, după un proces de listare de peste doi ani. Compania de construcții din zona Sibiului, cu un portofoliu activ de 180 de milioane de lei și o țintă de cifră de afaceri de 100 de milioane lei pentru 2026, a accesat și fonduri PNRR pentru listare, ceea ce face termenul de august obligatoriu. Novarion activează ca antreprenor general pe două linii de business echilibrate — lucrări pentru instituții publice și proiecte de real estate — și raportează o marjă EBITDA de 22%, pe care intenționează să o mențină. Detalii aici.
Două companii de foraj listate pe BVB anunță contracte majore, una pe plan european, cealaltă cu Romgaz. Foraj Sonde Videle (FOJE), cu Iulian Stanciu de la eMAG în acționariat prin Inspire Asset Management, a semnat un contract cu olandezii de la MijnWater Energy pentru o sondă geotermală în Heerlen, marcând debutul companiei pe piața din Țările de Jos — un reper european în geotermie urbană; în paralel, FOJE finalizează și un contract cu Dalkia Franța, parte a grupului EDF, anunțat încă din februarie. La rândul său, Foraj Sonde Craiova (FOSB) a semnat cu Romgaz un contract de servicii de foraj în valoare de 169 milioane lei pe doi ani — aproape cât întreaga sa capitalizare bursieră de 232 milioane lei — vizând lucrări de explorare inclusiv în perimetrul Caragele, cea mai mare descoperire onshore a producătorului național de gaze. Detalii aici și aici.
Conflictul din Orientul Mijlociu propulsează aluminiul la maximele ultimilor patru ani, cu implicații pentru industria globală. Contractele futures pe aluminiu la Bursa Metalelor din Londra au urcat cu aproximativ 8% de la izbucnirea conflictului SUA-Israel-Iran pe 28 februarie, prețul ajungând miercuri la circa 3.370 dolari pe tonă. Perturbările din Strâmtoarea Ormuz și reducerea cu 19% a producției companiei Alba din Bahrain — operatorul celei mai mari topitorii din lume — alimentează temerile privind un deficit global, iar analiștii de la CRU Group nu exclud un preț de 4.000 dolari pe tonă. Variabila-cheie rămâne China, cel mai mare producător mondial, care ar putea reporni capacități oprite dacă prețurile devin prea ridicate, limitând astfel creșterea. Detalii aici.
BT Asset Management primește aprobarea ASF pentru un nou ETF pe BVB, care va urmări indicele total return BET-TR. Noul instrument, denumit BT Index România ETF BET-TR, va oferi investitorilor expunere la performanța totală a principalelor companii românești, incluzând atât variațiile de preț, cât și dividendele reinvestite — o premieră față de ETF-urile existente pe piața locală. Lansarea aduce la șase numărul ETF-urilor tranzacționabile pe BVB și vine într-un moment de consolidare a acestui segment, marcat recent și de achiziția Patria Asset Management de către BRD AM. Detalii aici.
Ce am mai scris săptămâna aceasta
Dacă nu ai avut timp să citești nimic din ceea ce am publicat recent, îți las mai jos titlurile, poate e ceva de interes în mod special:
am analizat rezultatele DN Agrar pe baza cifrelor preliminare anuale:
DN Agrar reușește cifre record în 2025. De ce perspectivele pe termen lung arată bine, în ciuda unui viitor apropiat mai turbulent.
DN Agrar a ajuns una din cele mai iubite companii de la BVB în ultimele luni, grație atât profitului foarte bun, cât și perspectivelor excelente, cel puțin cele pe termen lung. Surprinzător, dacă e să ne uităm la cum a evoluat prețul acțiunilor în trecut, în 2025 și în acest început de 2026, entuziasmul a fost la cote maxime, cu aprecieri considerabile, foarte rapide. Și, în ciuda corecției care pare să fi început săptămânile trecute, investitorii încă au randamente excelente pe DN Agrar, fără doar și poate.
am făcut o listă cu companiile care arată bine după aceste rezultate financiare, deci care au șanse bune în viitor:
Ce companii mici par interesante după publicarea rezultatelor financiare preliminare pentru 2025
Scriam înainte de rezultate despre câteva companii de la care mă aștept la cifre bune, chiar peste așteptările pieței. În linii mari, pentru cele care au publicat deja, am intuit bine, marea excepție fiind Simtel, care a dărâmat speranțele tuturor - totuși, abia de acum înainte contează ce va fi, căci trecutul s-a dus, iar viitorul e cel care determină cât de bună este o investiție.
Spor la investiții înțelepte, să ne auzim cu bine!



