Retrospectiva săptămânii la BVB - 17-21 Februarie 2025 (7)
Sinteză a evenimentelor deosebite de la BVB. Apare săptămânal, în fiecare vineri. Dacă am ratat ceva important, aștept tras de urechi în comentarii.
Ce s-a întâmplat notabil pe BVB
O săptămână destul de liniștită, chiar cu lichiditate în creștere și destule aprecieri pe emitenți, în ciuda incertitudinilor politice mondiale. Nu știm ce va aduce viitorul, la noi în ogradă urmează niște zile pline cu raportări financiare preliminare, avem ce citi și despre ce vorbi pe mai departe, asta e clar.
Deocamdată, mie mi-au sărit în ochi următoarele știri:
Nou record de subscriere la Titlurile de Stat Fidelis. Prima emisiune din 2025 a strâns 4.3 miliarde de lei, cel mai ridicat cuantum, peste emisiunile din toamna și vara lui 2023. Deci există bani, însă investitorii preferă dobânzile extrem de mari direct de la Stat, decât să riște banii în acțiuni, așa cum ar fi normal. Detalii aici.
DN Agrar continuă investițiile într-un ritm accelerat. DN a anunțat intenția de a construi o nouă fabrică de compost (asta înseamnă că prima, care este deja funcțională, își scoate banii), dar și montarea de panouri fotovoltaice cu baterii pe câteva dintre fermele sale. Detalii aici.
Chimcomplex Borzești face progrese cu centrala de la Vâlcea. CRC a anunțat demararea licitației pentru centrala de cogenerare energie electrică și termică de la Râmnicul Vâlcea, investiție finanțată prin PNRR. Detalii aici.
Rompetrol merge la CCR cu supraimpozitarea de 0.5% din cifra de afaceri. Acționarul majoritar al Rompetrol, kazahii de la KazMunayGas au atacat ca neconstituțională taxa suplimentară cerută de Statul Român de la petroliști, ca fiind discriminatorie. Compania are deja pe rol un proces și cu privire la taxa de solidaritate, iar șansele ar fi să câștige, rămâne de văzut. Detalii aici.
OMV Petrom își face fabrică de combustibili sustenabili. Petrom a anunțat începerea unor lucrări la Brazi, acolo unde va fi dezvoltată o fabrică de combustibil sustenabil. Investiția se ridică la 750 de milioane de euro, iar facilitățile vor fi gata începând cu 2028. Detalii aici.
Randamente bune la fondurile de acțiuni în 2024. A apărut o statistică comparativă cu randamentelor fondurilor de acțiuni în 2024, iar cifrele sunt bune de tot, peste cele din BET pentru numele din capul clasamentului: BT Technology - 19% și BRD Global Clasa E și A - aproximativ 17%. Nici ETF-ul Patria care copiază principalul indice de la BVB nu a stat rău, chiar dacă a fost devansat, randamentul acestuia fiind de 14%. Detalii aici.
ASF se face că lucrează. BRK a fost avertizată de ASF pentru niște interpretări contabile, amenda probabil că nu vine, că la noi e totul onest și transparent, doar că se greșește. Așa a fost și la falimentele din asigurări, la fel e și când companiile nu raportează la timp și la fel e și când se fac tranzacții pe surse sau când se dau țepe, doar greșeli nevinovate. Și nu, nu zic că trebuie arși cu amenzi emitenți, fără excepție, însă sunt destule probleme în piață care ar trebui rezolvate rapid… Detalii aici.
Casa de Bucovina - Club de Munte a vândut un imobil din portofoliu. BCM a informat piața despre încheierea cu succes a vânzării terenurilor scoase la licitație, preț final 1.2 milioane de euro. Compania ajunge astfel să aibă câteva zeci bune de milioane de lei în portofoliu și, deși cotația s-a tot apreciat în ultimii ani, nu ar fi exclus să vedem entuziasm din nou, dacă se anunță surprize. Detalii aici.
Conpet beneficiază de măriri ale tarifelor. COTE a anunțat noile tarife pentru serviciile de transport țiței pe care le efectuează, acestea fiind în creștere față de prețurile din prezent. De urmărit dacă se vor reflecta și într-o profitabilitate mai ridicată sau dacă și cheltuielile le vor crește, proporțional. Detalii aici.
Ce am mai scris săptămâna aceasta
În cazul în care nu ai avut timp să parcurgi textele de zilele trecute, ai aici toate articolele:
analiză a Hidroelectrica, în încercarea de a anticipa și vedea dacă rămâne o investiție bună:
Hidroelectrica nu e o companie de tranzacționat, ci de păstrat în portofoliu pe termen lung
·Nu îmi place să scriu despre companiile mari de la BVB, în principal pentru că acestea nu oferă suficientă variație și destule surprize, astfel încât să merite efortul unei analize foarte atente. Însă, pentru că multele rezultate financiare apar abia în ultima parte a lunii februarie, dar și pentru că Hidroelectrica este una din cele mai de renume companii, am zis să fac o excepție. Așadar, în textul de azi discutăm,
câteva greșeli pe care le fac investitorii pe bursă, unele de începători, altele mai de avansați:
Greșeli pe care le fac investitorii pe bursă
·Se spune că ajungi să iei decizii bune în viață dacă ai experiență, iar experiența se obține prin - ghici ce? - decizii proaste. Din păcate, pe bursă nu e chiar valabil, fiindcă unele decizii greșite te pot costa tot capitalul sau te pot speria într-atât încât să nu mai vrei să auzi de investiții - astfel, nu ajungi deloc la experiență, deci nu vei lua niciodată decizii bune.
Dacă consideri munca mea utilă, dă un share sau recomandă un prieten, poți să beneficiezi de luni gratuite de abonament!
Lectura Săptămânii
Nu a fost înghesuială la răspunsuri la sondajul de săptămâna trecută, însă câțiva mi-ați zis că vă ajută recomandările, așa că o să le continui, chiar dacă îmi cer niște extra efort. Să fie timpul meu investit benefic pentru cât mai mulți și eu sunt mulțumit… :)
Azi vă prezint Nexus, ultima carte a lui Yuval Noah Harari, pe care eu am ajuns să o citesc (atât de devreme față de apariție) grație lui Andrei de la Colțul Cronicarului, care scrie diverse recenzii: mai des pentru cărți și filme, mai rar pentru investiții, societate și viață, intrați pe blog și vedeți dacă nu cumva vă prinde.
Deci, am primit cartea de la Andrei pe final de 2024 și am devorat-o în câteva zile, fiindcă e bine scrisă și structurată, exact în stilul celorlalte cărți ale lui Yuval, pe care le-am citit și le recomand. Evident, tema cărții nu se leagă direct de investiții și BVB, însă acoperă, tangențial, inclusiv aceste domenii - plecând de la preistorie și până la AI, autorul încearcă să ne explice cum funcționează societatea și de ce viitorul ne este nesigur, dacă nu ne trezim și nu luăm măsuri preventive. Practic, în opinia sa, nicio revoluție trecută nu se compară cu cea produsă de AI, de aceea aceasta are capacitatea de a distruge tot ceea ce avem momentan (și nu neapărat o distrugere pozitivă și creativă). Așa că, dincolo de bucuriile pe care unora le-a adus Nvidia cu vânzarea de cipuri AI, e important de reținut că viitorul nu va mai fi la fel, indubitabil. Soluția, bineînțeles, este să ne schimbăm și noi și să fim flexibili pentru a face față realității.
Spor la citit și la investiții înțelepte tuturor!
Lichiditatea vine din Fidelis?