Retrospectiva săptămânii la BVB - 24-28 Martie 2025 (12)
Sinteză a evenimentelor deosebite de la BVB. Apare săptămânal, în fiecare vineri. Dacă am ratat ceva important, aștept tras de urechi în comentarii.
Au început să curgă propunerile de dividend și chiar și bugetele, așa că am avut treabă săptămâna aceasta să îmi completez tabelul cu toate aceste noutăți. Mai aștept câteva date și apoi voi reveni cu articole pe această temă, sunt câteva companii care anunță ținte ambițioase pentru 2025, de aceea merită avute în vedere.
În rest, nu consider că am avut o săptămână prea zbuciumată, deși am fost martori la entuziasm sau dezamăgire pe unele simboluri, în funcție de cât de diferită a fost realitatea comparat cu așteptările investitorilor. Fără multe alte cuvinte, trec la enumerarea știrilor care mi-au sărit în ochi zilele acestea:
Confirmare: Microfruits vine la BVB săptămâna viitoare! A apărut vestea că, într-adevăr, vom avea prima listare a lui 2025, compania Microfruits urmând să vină pe bursă printr-o listare tehnică, cel mai probabil în prima săptămână din Aprilie. Ulterior, a declarat managementul, vor face o majorare de capital, deorece au nevoi de câteva zeci de milioane de euro pentru o investiție majoră…Detalii aici.
Arctic Stream finalizează achiziția Data Core. AST a anunțat că a încheiat acordul final pentru o participație de 23% din DCS, o tranzacție începută acum mai multe luni, dar care s-a tot amânat. Plata se va face în bani și în acțiuni AST, obținute printr-o majorare de capital cu aport de numerar - și rămâne de văzut și care va fi impactul în profitabilitatea companiei, dar mai trebui așteptat câteva luni pentru asta. Detalii aici.
Parcul fotovoltaic de la Borzești al Petrom poate vinde energia în piață. Unul din parcurile cumpărate de SNP acum ceva vreme a primit licența comercială, astfel că energia produsă va putea fi fructificată de companiile implicate în proiect. Detalii aici.
Petrom oprește centrala electrică de la Brazi. Conform programului de service, SNP va opri centrala electrică pe gaz în perioada 1-20 aprilie, informație ce reiese din achiziția de energie electrică pe care Petrom a făcut-o, de la Hidroelectrica. Cu alte cuvinte, rezultatele pe trimestrul al doilea din 2025 nu vor fi grozave pentru SNP… Detalii aici.
Obligațiunile Stanleybet intră la tranzacționare. Investitorii vor putea tranzacționa noi obligațiuni pe piața secundară de la BVB, dacă au încredere și sunt interesați. Detalii aici.
Petrom și Romgaz au început forarea primei sonde din Neptun Deep. Lucrările decurg conform planurilor în Marea Neagră, SNP și SNG au informat piața că au început lucrările la prima sondă de gaze, iar extracția va avea loc, dacă nu intervin surprize, în 2027. Detalii aici.
Obligațiunile Restart Energy One au fost suspendate de la tranzacționare. În urma unor anchete începute de DIICOT, BVB a decis suspendarea obligațiunilor Restart, ca metodă de protecție a investitorilor. Ulterior, compania a anunțat că demersurile legale nu implică decât persoane fizice și nu compania în sine, chiar dacă cei vizați sunt tocmai fondatorii Restart. Oricum, după mine, pe BVB nu e de investit în obligațiuni, acum câțiva ani aveam o altă părere, mai nou însă cred că e de avut grijă cu aceste instrumente, în ciuda dobânzilor foarte atractive uneori! Detalii aici și aici.
Statul cere Hidroelectrica să demită oamenii din Consiliul de Administrație. Pentru a putea debloca banii din PNRR, Ministerul Energiei a cerut H2O să ia măsuri cu privire la oamenii prea mulți din conducere, un demers ce trebuia făcut de luni bune, dar pe care, românește, liderii l-au tot amânat. Detalii aici.
Intrări record de bani în Fondurile Pilon II. Datorită primelor de final de an, în luna februarie au intrat peste 1.8 miliarde de lei în fondurile de pensii, iar suma finală ar putea fi și mai mare, odată ce se termină toate plățile. Partea frumoasă? O mare parte din acești bani merg spre companiile solide de pe Bursă…Detalii aici.
Evergent își menține cererea de retragere de la Aerostar. Așa cum era de așteptat, EVER insistă că are dreptul să iasă din acționariatul ARS, ca urmare a modificării codurilor CAEN, deși Aerostar a respins această pretenție. Deci probabil se va merge în instanță, eu m-aș bucura să câștige SIF 2, că abia face bani de bonusurile alea mari pe care le împart la șefi an de an…Detalii aici.
Ce am mai scris săptămâna aceasta
În cazul în care nu ai avut timp să parcurgi textele de zilele trecute, ai aici toate articolele:
despre cum a fost anul 2024 pentru băncile de la BVB, conform rapoartelor preliminare:
Cum a fost anul 2024 pentru băncile listate la BVB
·Sistemul bancar este mereu în centrul atenție pe BVB, deși oferta este limitată la doar patru companii - totuși, pentru că acestea sunt nume mari și cu rezonanță, dar și pentru că, așa cum este economia construită momentan, funcționarea este imposibilă fără bănci, acest sector trebuie avut în vedere.
o analiză pentru Connections, una din companiile din IT de pe Piața Aero care a livrat așa cum a promis:
Connections (CC) - de la rezultate bune în 2024, la rebranding și planuri de creștere
·Mă bucur să văd că și firmele mai mici de la BVB fac progrese în relația cu investitorii, iar Connections este, cu siguranță, printre acestea. Dincolo de rebranding-ul realizat (dacă deschideți raportul, o să vedeți schimbările), CC și-a îmbunătățit sesizabil comunicarea, dar și întocmirea raportului financiar, care nu mai are nici bâlbe, nici greșeli. În plus, managementul ne oferă și câteva indicii despre cum ar putea să fie anul 2025, astfel că, deși nu există un BVC publicat, putem anticipa cum va fi viitorul, dar putem și calcula cât de ieftină/scumpă este compania. Iar cireașa de pe tort? De acum, CC va raporta trimestrial, un mare plus pentru oricine este interesat de companie, astfel parcursul firmei fiind mult mai ușor de urmărit!
Lectura Săptămânii
Am ajuns la blocajul de care mă temeam, să nu mai știu ce cărți să recomand și, mai important, să nu mai știu dacă le-am recomandat sau nu deja! Așa că dacă o să recunoașteți, din când în când, titluri pe care le-am mai recomandat, să nu vă suparați pe bine, că nu e cu intenție…
Revenind, azi vă zic despre bani, că doar cu asta ne ocupăm aici, nu? „Banii într-o singură lecție” e o carte introductivă aș zice, care ia conceptul acesta pe care economia globală se bazează și pe care îl explică, din mai multe puncte de vedere. Astfel, începând de la „Ce sunt banii?”, continuând cu ”De ce guvernele nu tipăresc, pur și simplu, bani?” și ajungând la ”Care e viitorul banilor?”, cartea trece prin diverse capitole de interes general, fundamental chiar, care au capacitatea să aducă mai multă lumină pe un subiect care ne afectează pe toți, investitori sau nu.
Spor la investiții înțelepte îți doresc și lectură plăcută!
Ce bine e ca se mai dau prime de final de an! Macar altii sa fie fericiti si sa-si cumpere microfruits de toti banii!