Retrospectiva săptămânii la BVB - 3-7 Iunie 2024 (1)
Nouă categorie de articole. Sinteză a evenimentelor deosebite de la BVB. Apare săptămânal, în fiecare vineri. Dacă am ratat ceva important, aștept tras de urechi în comentarii.
Tot stând eu să mă gândesc ce aș putea îmbunătăți la acest blog, mi-a venit ideea unei serii de articole „retrospective”, care să cuprindă cele mai importante evenimente de pe bursa noastră. Rapid, m-am pus pe treabă, creionând un „plan”: voi publica în fiecare vineri dimineață acest rezumat, iar informațiile incluse vor fi cât mai „extraordinare” (adică nu mă voi interesa de cât a crescut sau scăzut X sau Y sau BET-ul, ci voi încerca să notez doar ceea ce e diferit). Titlul și imaginea vor fi mereu aceleași, doar luna se va schimba și cifra din paranteze, care reflectă numărul săptămânii, astfel încât să existe continuitate și tema să poată fi ușor regăsită.
Ce să mai, să începem!
În iunie lucrurile s-au precipitat destul de mult, încă din primele zile apărând efervescență pe Bursa de Valori București. Probabil ca o continuare a IPO-ului Premier Energy, care a fost un succes pentru toată lumea deocamdată, am avut destule evenimente notabile:
Oferta publică a JT Oil. Companie mică, cu listare pe Piața Aero, al cărei IPO are loc între 28 mai și 10 iunie, dar cum discount-ul de 16% s-a aplicat doar în primele 5 zile, ceea ce rămâne nu cred că mai contează foarte mult. Pe mine nu m-a impresionat prospectul de listare, am decis că planurile de extindere nu par foarte realiste, așa că aleg să fiu spectator pentru moment.
Listarea tehnică a Glissando Garden Center. Îmi doresc să parcurg raportul trimestrial al companiei pentru a-mi face o idee mai clară, dar cred totuși că e important că avem marfă proaspătă la BVB, GGC alegând metoda simplă de a vinde acțiuni direct în piață, cui dorește. Nu știu dacă pot crește foarte mult în viitor la nivel fundamental, la debutul pe bursă afișau o creștere de 450% față de valoarea nominală, dar abia duă 2-3 trimestre vom avea o imagine mai clară.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to BVB România - Sfaturi și Idei de Investiții to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.