Sectorul construcțiilor la BVB - începe criza imobiliară "mult-așteptată"?
Raportările pe T1/2023 la BVB sunt pe sfârșite, iar principalele companii din domeniul construcțiilor și al imobiliarelor arată semne de slăbiciune. Ce e de făcut în viitor, se prăbușește sectorul?
E ceva în natura umană care aleargă după senzațional, panică și crize. Se vând bine știrile apocaliptice; paradoxal, deși nimeni nu își dorește sfârșitul lumii, toți stăm lipiți de orice sursă care ne ține la curent cu privire la acesta. Domeniul economic, din păcate, nu este exclus de la acest tratament: periodic, există voci care strigă “Criza!!! Vineee crizaaaa!!! Păzea!!!“, dar așa, mioritic, mai mult constatativ, decât proactiv.
Încă de la pandemia de COVID-19, ne-a fost vândută această idee a economiei în colaps. Dar prăbușirea s-a amânat, grație intervenției Băncilor Centrale, prin printarea masivă de bani. A venit, deci, o inflație galopantă, adevărata cauză a următoarei crize, nu? Ei bine, cum-necum, deși lucrurile scârțâie, lupta cu inflația pare să dea roade, deocamdată. Să nu uităm însă de război, care a declanșat o “criză energetică“ (destul de artificială, vezi marjele de profit ale companiilor din domeniu), dar nici de eventualele pericole: recesiune economică, un război China-Taiwan care ar putea destabiliza producția și consumul mondial și altele.
Acum, eu nu zic că toate aceste aspecte nu sunt adevărate provocări pentru societatea globală, ci doar vreau să subliniez că așa a fost și așa va fi mereu. Într-adevăr, cel mai probabil am lăsat în urmă vreo 10-15 ani de prosperitate excepțională (cu creșteri incredibile pe piețele financiare), însă asta nu înseamnă, automat, că urmează sfârșitul lumii! Ce observ e că majoritatea scot din calcul o reașezare a prețurilor, economiilor și a profiturilor, dar fără o criză serioasă, ca în 2008. Pare că ne-am pierdut capacitatea de a fi echilibrați deși, în general, zona de mijloc e cea care dă standardul.
Înapoi la imobiliare și companiile de la BVB
Nu mă pricep la imobiliare (ba chiar le consider o idee destul de proastă din punct de vedere al investițiilor), așa că o să trec direct la companiile listate la Bursa de Valori București care activează în domeniu. Așa cum ziceam în lunga introducere de mai sus, toată lumea așteaptă o prăbușire a sectorului, ca în 2008, deși contextul e destul de diferit. În ciuda diferențelor, eu am observat anumite probleme în rapoartele trimestriale ale firmelor: profit mai mic, vânzări în scădere etc. Haideți să le luăm pe rând și apoi să tragem o concluzie:
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to BVB România - Sfaturi și Idei de Investiții to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.