Situația rezultatelor financiare la jumătatea lui 2023 la BVB - piața Aero (partea II - 2023)
Am văzut că trimestrul întâi a adus diverse surprize pentru investitori, dar care este situația la jumătatea anului? Cine a reușit să facă profit mai mare decât cel așteptat și cine nu?
Acest text este continuarea primei părți, în care acopeream companiile care au raportat în Iulie-August. Mi-ar fi plăcut să le pot încadra pe toate în același articol, însă decalajul foarte mare ar fi însemnat să public foarte târziu, pierzându-se relevanța. Așadar, voi detalia pe scurt doar noii emitenți, pe cei vechi doar îi voi enumera, dacă sunteți interesați accesați link-ul către prima parte:
Rezultate foarte bune:
Erste Bank, BRD, SNG, Compa, ATB, Nuclearelectrica, H2O, WINE, Banca Transilvania, TBM, TTS, SFG, LiH.
Ascendia - trece pe profit în S1, se pare că investițiile făcute de ei în ultimii ani încep să dea roade, încet, încet, cel mai bun semestru din istoria companiei.
Simtel - a ajuns la jumătate din profitul bugetat, rezultate în creștere accelerată, de urmărit dacă acest ritm poate fi susținut.
Arctic Stream - profit de aproape 6 milioane la semestru, probabil va depăși bugetul cu vreo 50% cel puțin.
Bento - profit la jumătatea anului peste cel din tot 2022, dar era de așteptat, bazându-ne pe contractul uriaș pe care l-au semnat și anunțat prin Ianuarie 2023.
Prospecțiuni - aproape și-a dublat profitul net de la semestru la semestru, pe o creștere solidă în T2. Datoriile pe termen scurt sunt cam ridicate, însă în raportul (foarte succint) prezentat se arată că perspectivele rămân bune.
DN Agrar - aproape și-au atins profitul pe întreg 2023, toate cifrele sunt în creștere, niște rezultate excelente, în mare venite din plătirea subvențiilor.
Rezultate bune:
BVB, Macofil, SNO, Aerostar, OIL Terminal, Biofarm, CHRD, Alumil, DIGI, Sipex, Transelectrica, RMAH, Safetech, Electrica, Aquila, ONE United, FP, SOCEP, Prefab, Impact.
CC - a dat rezultate în creștere, atât la nivel de venituri, cât și de profit net.
2P - a raportat o pierdere mai mică decât cea din buget, ceea ce e de apreciat, însă managementul avertizează că în S2 lucrurile s-ar putea “redresa“.
AAB - Agroland Agribusiness a surprins cu un profit net în linie cu cel de anul trecut, la o creștere modesta a veniturilor din expoatare.
AG - Agroland a atins 7,5 milioane de lei profit, peste jumătate din bugetul pe profit net, deci există șanse reale ca 2023 să fie un an bun pentru ei.
GoCab - creștere importantă pe venituri, însă încă pe pierdere, deși au reușit să își minimizeze pierderile.
DENT - Dr. Fischer, o companie pe care nu o urmăresc, dar care mi-a atras atenția prin creșterea veniturilor cu 40%, dar și a profitului net cu 200% față de aceeași perioadă.
CLAIM - nu știu dacă mai ia cineva în seamă această companie, însă au ceva creștere la nivel de profit, nimic extraordinar, dar măcar se mișcă.
GSH - Grup Șerban, o firmă integrată din Moldova, cu activități diverse, de la producție la panificație, creșterea vitelor de carne sau distribuție, a reușit un profit asemănător cu anul trecut, în scădere doar cu 10%.
Rezultate slabe:
Teraplast, Petrom, Alro, Conpet, TBK, ROCE, ELMA, BRK, Vrancart, Transgaz, MAM Bricolaj, Medlife, IARV, Chimcomplex Borzești, CEON, DAFR.
CODE - a trecut pe pierdere de la un profit de 2 milioane anul trecut, iar integrarea companiilor cumpărate nu merge bine deloc.
HUNT - pur și simplu nu reușește să își revină deloc, deși cifra de afaceri nu a scăzut foarte mult, marjele s-au erodat semnificativ, iar profitul semestrial este ca și inexistent.
Norofert - nu m-am uitat în detaliu pe raport, dar observ scăderile pe toate planurile, cam de două cifre toate.
Allview - scădere pe activitatea de bază la nivel de grup, ultimii ani sunt pe un trend clar descendent.
Adiss - trece pe pierdere la S1/2023, probabil din cauza întârzierii intrării banilor din PNRR.
Holde Agri Invest - tot pe pierdere, se poate observa că există probleme în domeniul agribusiness anul acesta, mulți emitenți raportând cifre slabe.
Vifrana - din nou pierdere, compania continuă să nu o ducă deloc bine, deocamdată clar a fost o investiție proastă pentru cine a participat.
ABN - o scădere de 2 ori a profitului, deși cifra de afaceri s-a menținut relativ constantă.
MILK - Lăptăria cu Caimac și-a mai revenit puțin, reducând pierderile, pe vânzări în creștere cu 20%.
AROBS - mai slab pe profit net decât m-am așteptat, o cifră de afaceri extrem de mare, însă marjele sunt foarte mici momentan. Să vedem ce urmează cu integrările noilor companii…
ELV - își adâncește pierderea netă de la semestru la semestru, iar afacerile încetinesc simțitor.
Menționez că toate aceste concluzii sunt subiective, unele mai superficiale, altele mai serioase. Nu pot urmări în detaliu toate companiile de la BVB (și nici nu îmi doresc), însă am încercat să le includ pe mai toate care pot fi de interes. Dacă mi-au scăpat lucruri sau am și greșit, îmi pare rău, lasă-mi un comentariu mai jos și corectez. Mi-aș dori să folosești această listă ca un punct de plecare în urmărirea companiilor dorite, nu direct ca o concluzie. :)
Spor la investit, înțelept, mai avem câteva zile și încep rezultatele la T3! :))