Teraplast vine cu rezultate slabe la nouă luni - câtă răbdare să mai aibă investitorii?
De ce consider că Teraplast este extrem de scumpă și nu are ce căuta în portfoliile de investiții cu pretenții. Despre costul de oportunitate pe bursă.
Nu prea obișnuiesc să scriu despre companii care nu îmi plac și pe care nu le urmăresc în mod curent, atât pentru că nu sunt conectat cum trebuie la evenimente, cât și pentru că simt că îmi pierd vremea. Însă, pentru că observ că multă lume (încă) iubește Teraplast, cred că e un fel de datorie să vă avertizez că vă încăpățânați fără sens în decizia aceasta de investiții. O să mă explic, însă ideea de bază e următoarea:
Teraplast este extrem, extrem de scumpă, iar revenirea promisă întârzie să apară!
Și, pentru că, așa cum ziceam, articolul acesta sper să ajungă la cât mai mulți oameni, o să îl las gratuit, deși mi-am promis că voi limita numărul acestor articole în viitor. O să detaliez într-o postare viitoare ce schimbări voi implementa aici pe blog, până atunci însă toate rămân ca până acum, să ajungă informația la toată lumea care are nevoie.
Zilele trecute TRP a publicat rezultatele financiare, iar cifrele au fost proaste, așa cum mă și așteptam să fie. Am zis, încă de la început de an, că Teraplast nu are cum să facă bugetul de 10 milioane promis, și că e bine să fie luat cu reticență, dată fiind istoria recentă. Din păcate, rând pe rând, trimestrele mi-au confirmat așteptarea: pierdere după pierdere și, la ultima raportare, actualizare a BVC-ului în jos, tot pe roșu.
Cum s-a descurcat Teraplast în primele 9 luni din 2024
Uitându-ne pe cifre, vedem că afecerile TRP au crescut cu 32% în primele 9 luni comparat cu 2023, însă rezultatul net cuantifică aproape -7 milioane de lei, o diferență uriașă față de anul trecut. Explicația, conform managementului, ne spune că situația e așa cum e din cauza unei achiziții făcute de Grup și că viitorul va fi mai bun. Însă, dacă ne uităm pe raportare, vedem că divizia de ambalaje continuă să fie pe pierdere, trăgând în jos toate creșterile de pe celelalte segmente ale companiei:
Ca aspecte pozitive, trebuie observat că Teraplast și-a îmbunătățit puțin marjele, plus extinderea internațională, mai întâi prin compania din Austria, iar apoi, mai recent, prin achiziția din Croația. Însă până la o integrare completă și pnă TRP nu reușește să creeze sinergii reale, achizițiile vor rămâne pietre de moară…
De ce nu doar că nu recomand Terplast, dar chiar te sfătuiesc să vinzi, dacă deții
Uitându-mă pe indicatorii companiei observ că nimic nu arată bine la Terplast: PER-ul este negativ, marja netă nu există, ritmul de creștere este…nu prea este, pe unele direcții, iar la capitolul promisiuni, deși managementul se ține bine, eșuează în a livra.
Așadar, eu nu reușesc să văd motive de a investi în Teraplast: în afară de speranța unei redresări și de frica de a închide o poziție în pierdere, există altă justificare serioasă?
E interesant cum, în mintea noastră, considerăm o pierdere ca nefiind pierdere, dacă nu o concretizăm printr-o vânzare. Iar la Teraplast, dat fiind că, în ultimii 3 ani, acțiunea pe BVB doar a scăzut, cel mai probabil mulți sunt pe „roșu” și nu îndrăznesc să lichideze. Într-adevăr, depinde și când ai cumpărat și la ce preț, depinde și dacă ai mai plusat ulterior ca să scazi prețul mediu și e importantă și ponderea din portofoliul propriu, însă realitatea, statistic vorbind, e contra ta: Teraplast nu își revine, iar viitorul nu e deloc roz pentru cine stă pe lângă această companie.
Să mă explic, succint și la subiect, de ce nu cred eu că Teraplast mai merită ca investiție:
Nu reușește să devină profitabilă, la mai mulți ani după o serie de investiții serioase în noi direcții de business.
Sectorul în care activează nu este unul care să se anunțe în expansiune în viitorul apropiat ci, din contră, dacă o recesiune apare (așa cum e anticipată), sectorul construcțiilor va fi foarte lovit.
Extinderea agresivă din Europa, deși oferă pârghii de creștere și noi piețe de desfacere, vine la pachet cu provocări la toate nivelurile și cu diverse costuri. Mai mult, creșterea prin M&A nu este atât de facilă cum pare, vezi exemplele Medlife sau Arobs.
Pentru investitori, Teraplast are un drum lung de parcurs, ca să fie atractivă: PER negativ, lipsa dividendelor și o mare lipsă de predictibilitate, deci și dacă, peste noapte, fundamental compania se va transforma, foarte mulți vor pune presiune pe cotație, bucuroși că pot să iasă, într-un sfârșit.
Lipsa de predictibilitate fiscală poate afecta inclusiv Teraplast, nu doar companiile mai mici de la BVB, dat fiind că, aproape sigur, din 2025 vor fi forțate alte taxe și impozite.
Acționarul principal nu e interesat de dividende, ce a fost în 2020 a fost o excepție, iar cum Teraplast este evaluată foarte sus, nu prea are de unde să ofere valoare investitorilor.
Însă, dincolo de toate acestea, nu trebuie uitat de costul de oportunitate, care înseamnă, în cazul concret Teraplast:
Ce pierzi cât timp îți ții banii blocați în companii neprofitabile ca TRP, în timp ce alte acțiuni se apreciază pe bursă.
Iar dacă e să fiu concret, o să îți dau cifre: din final de 2021 până acum, Teraplast a scăzut cu 65%, în timp ce indicele BET-TR a urcat cam 60% în aceeași perioadă, chiar dacă a marcat și anumite corecții mai adânci. Și mai concret, poate te ajută: dacă vindeai deținerea ta Teraplast oricând în acești ani și cumpărai indicele (nu zic să vânezi companiile care au bătut BET-ul), îți scoteai pierderea, fără stres și efort!
Concluzie
Acum, în încheiere, fiecare e liber să facă ce vrea cu banii săi, tu ești responsabil de investițiile tale! Nu zic, poate că Teraplast va începe să crească, poate că vor intra iarăși fondurile pe companie așa cum fac la Medlife și vor pompa acțiunea, însă șansele sunt mai mari să fie exact pe dos! Fundamental TRP nu stă bine, iar costul de oportunitate ți-a ros deja o parte din investiție, dacă ești intrat de ceva vreme. Deși nu e ușor, de multe ori e mai bine să vinzi în pierdere și să cumperi ceea ce are potențial, decât să aștepți mult și bine, să își revină! Da, vei fi liniștit emoțional la acel moment că nu ai vândut, însă vei ignora banii pe care nu i-ai făcut…
Și chiar dacă ai intrat recent sau te-ai decis să intri în viitor, Teraplast tot nu arată a investiție bună. Avem pe BVB companii solide, care fie dau dividend, fie au planuri de extindere extrem de ambițioase, de ce să nu investești în ele?