Salut!
Nu, nu aveam de gând să trimit un newsletter în ultima zi din an, dar iată-mă arestat acasă cu o răceală ce o țin de vreo două săptămâni și, pentru că am vrut să mai scot ceva bun din situația aceasta, m-am adunat să îți scriu câteva gânduri.
În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru că ai fost alături în primul an de existență al acestui blog, aceasta este genul de activitate care se face mai mare și mai solidă cu cât impactează mai mulți oameni. Așadar, mersi frumos, apreciez!
În al doilea rând, vreau să îți urez un 2024 ca anul acesta, și nu doar pe bursă. De fapt, mai corect zis: să îți fie 2024, în toate aspectele vieții, cum a fost 2023 pe BVB, ce zici, ți-ar plăcea? Acum, nu știu dacă randamentul tău a fost bun în investiții (dacă nici într-un an ca acesta nu a fost considerabil, atunci cred că trebuie să analizezi bine să vezi ce nu faci în regulă), dar în general investițiile au mers chiar bine, cam orice cumpărătură aducând profit frumușel pentru cine a avut răbdare. Iar eu îți doresc fix la fel: să îți fie viața liniștită, profitabilă în aspectele care chiar contează și să meargă…doar în sus! :)
În al treilea și ultimul rând, vreau să te avertizez pentru 2024, spunându-ți că nimeni nu știe ce o să vină, dar că probabil e bine să fii precaut și să nu te aștepți la randamente ca cele din ultimul an. Vor exista, bineînțeles, companii avantajate care vor decola (cum au fost TTS, ATB, BENTO sau DN în 2023), însă per total sunt șanse destul de mici ca întreaga piață să crească atât de uniform și de amplu. De aceea, nu te lăsa amețit de optimism, ci păstrează sângele rece, analizează bine companiile, ține ceva cash deoparte pentru noi poziții și…bucură-te de proces!
Cam atat, gata, la mulți ani încă o dată și spor în toate, dar mai ales în investiții!
Te salut!
La multi ani cu sanatate si randamente ca in 2023!