Concluzii despre sectorul IT de la BVB cu trei luni înainte de finalul lui 2023
La cererea unui cititor, am decis să fac și o sinteză cu rezultatele din IT de la BVB, succinte, cât să avem o imagine rapidă despre cum o duce sectorul după 9 luni de activitate.
Odată cu listările antreprenoriale din ultimii ani, sectorul IT a început să fie foarte reprezentat la Bursa de Valori București, oferind oportunități de investiție, dar și diversitate ridicată. Deocamdată, majoritatea firmelor sunt încă pe piața secundară Aero - deci jocurile sunt făcute de retail - însă există interes pentru transferul pe piața principală, urmând ca unele din acestea să ajungă chiar și în BET, indicele principal (Arobs probabil va fi prima companie cu acest statut).
La BVB avem, momentan, următoarele companii care activează în IT sau conex cu IT-ul: Arobs, Arctic Stream, Bento, Bittnet, Code, Connection Consults, Life is Hard, Safetech și, să zicem, puțin Ascendia și 2Performant. Nu le dețin sau urmăresc atent pe toate, însă o să încerc să sintetizez câteva idei despre fiecare:
Arobs - am pus-o prima doar pentru că este cea mai mare, proaspăt transferată pe piața principală, însă cu un 2023 sub așteptări. Din păcate, achizițiile recente (multe) nu reușesc a fi consolidate și optimizate, astfel încât profitul se lasă așteptat. Mai mult, după cum e moda, există un SOP destul de mare în derulare care mănâncă câteva milioane profit în mod recurent, așa că Arobs e pe la vreo 70% din buget, având un PER de 25x. Nu zic că nu e posibil să urmeze rezultate mai bune în viitor, însă deocamdată situația nu e chiar roz, iar dacă va continua să nu livreze mulți își vor pierde răbdarea și vor uita de “primul unicorn de la BVB“.
Arctic Stream - una din companiile care îmi plac mult, pentru că oferă seriozitate și respect tuturor investitorilor. Se ocupă cu integrarea IT și rețelistică, au în special contracte cu mediul public, însă au livrat o creștere considerabilă până acum. Se tranzacționează la un PER de 11x, au realizat deja aproape 80% din BVC și sunt destul de sigur că îl vor depăși. Am scris un articol mai lung despre ei, îl puteți consulta direct, ca să nu reiau toate detaliile:
Bento - ehehe, Bento a fost vedeta pieței Aero în 2023, oferind un randament de pste 150%, pe fondul un rezultate incredibile! Recent și-au actualizat bugetul pe 2023 dar, odată cu rezultatele la 9 luni s-a dovedit că au fost prea conservatori (sau vor să hrănească visurile investitorilor, oare?), cifrele fiind deja atinse. Istoric, T4 e cel mai profitabil în IT, deci 2B are șanse mari să facă peste 15 milioane (20 cred că e prea mult, dar probabil vom vedea peste 15), însă perspectivele pentru 2024 nu sunt deloc certe. Dacă vor veni cu un buget în creștere va fi semn bun pentru deținători - eu nu dețin Bento (am povestit în iunie din ce cauză), dar voi lua în calcul să investesc, chiar dacă nu cu mult timp în urmă am scris că aș marca din profit, dacă aș fi investitor la ei:
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to BVB România - Sfaturi și Idei de Investiții to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.