Cum să iei decizii investiționale bune pentru viitor în această perioadă (martie-aprilie 2024)
Statistic, luna Martie nu e cea mai rentabilă pentru investiții, pe BVB existând un vid de informații și evenimente care să susțină cotațiile, în ansamblul lor. Cum poți să iei decizii corecte?
Pe Bursă există dinamism și o oarecare ciclicitate, astfel că uneori piața este mai agitată, ca urmare a diverselor evenimente, iar alteori este liniștită, din lipsă de știri și noutăți - o bună înțelegere a acestor fenomene poate duce la o mai bună poziționare investițională, mai ales că tezele pe care se iau decizii sunt diferite, de la situație la situație. De exemplu, o astfel de perioadă este luna Martie e fiecărui an (uneori și Aprilie), o lună care statistic nu aduce randamente bune pe BVB, cauzele nefiind de nivel fundamental, cât contextual. Să mă explic, iar apoi să vedem cum putem folosi aceste informații în avantajul nostru.
La Bursa de Valori București luna Februarie este foarte aglomerată, aceasta fiind perioada în care companiile își publică rezultatele financiare preliminare, practic noi, investitorii, putem trage linie la deținerile avute și putem începe, în mod oficial, să facem calculele pentru dividende și pentru anul ce ne stă înainte. Cu toate acestea, pentru că bursa este mai degrabă anticipativă decât reactivă (este reactivă doar confruntată cu surprizele), putem observa că se formează un trend ascendent pe acei emitenți de la care piața se așteaptă să vadă rezultate bune ÎNAINTE de publicarea rezultatelor, iar ulterior are loc o MARCARE a profitului. Astfel, deși o companie poate că încheie anul cu cifre foarte bune, pe termen scurt putem asista la o corecție accentuată, urmată de o alunecare constantă a cotației, mai ales din lipsă de susținere la cumpărare. Ajungem, așadar, la a doua cauza a unei perioade „moarte”: toate informațiile sunt deja ingerate de Piață, iar portofoliile sunt deja relativ stabile, încât interesul pentru noi cumpărături nu face valuri.
Cum putem, deci, într-o situație ca cea exemplificată, să luăm decizii (mai) bune?
Nu o să am pretenția adevărului absolut, însă mai departe o să vă descriu maniera mea de lucru, așa cum am ajuns să o folosesc eu. Vom porni de la rezultatele financiare, vom trece prin urmărirea BVC-urilor și apoi ne vom duce către propunerile de dividend, urmate, bineînțeles, de plata acestora, undeva spre finalul primăverii-început de vară.
În primul rând, deci, citesc rapoartele companiilor care, deși succinte, oferă o imagine de bază despre cum s-a încheiat anul precedent. Analizez care sunt firmele care au surprins plăcut și care au spart borcanele pe final de exercițiu financiar, dar mai și caut atent indicii despre perspectivele pentru 2024; iar dacă găsesc câte un fir care mi se pare interesant, îl marchez pentru a reveni la el ulterior.
În al doilea rând, intru zilnic pe www.bvb.ro pentru a fi la curent cu convocările la Adunările Acționarilor, fiindcă în aceste documente se menționează bugetele pentru noul an. Astfel, caut companiile pe care le am în portofoliu sau cele care mă interesează, pentru a avea o țintă oficială pentru anul curent, ideal mai ridicată decât cea atinsă în trecut. Spre exemplu, există situații în care BVC-urile sunt foarte utile, în 2023 Bento sau Simtel au venit cu propuneri foarte curajoase care au și fost atinse, ducând la aprecieri considerabile ale cotațiilor pe BVB. Apoi, în funcție de cifre, aleg să suplimentez sau chiar să intru pe anumite simboluri (dacă apuc și chiar sunt hotărât), sau să mai micșorez poziția sau să vând dacă constat că direcția va deveni/rămâne una accentuat descendentă. Mai mult, din când în când, apar comunicate cu semnarea unor contracte semnificative, care pot da indicii despre perspectivele fundamentale pentru viitorul apropiat.
În al treilea rând, fac calcule pentru dividende, portofoliul meu având o importantă componentă concentrată în această direcție - apoi aștept propunerile managementului, fie pentru a suplimenta dacă constat că am o expunere prea mică, fie pentru a scădea ponderea, dacă dividendul e nejustificat de mic sau, din contră, dacă surpriza e plăcută și acțiunea se apreciază foarte mult, foarte repede. Aici trebuie să recunosc că nu există o rețetă ideală, mai ales că intervin și elemente de taxare, pe care fiecare le poate judeca diferit - însă eu prefer să nu vând, în general, acțiunile companiilor de dividende, ci doar să mai suplimentez pe diversele corecții ex-dividend (pentru interesați, vă las aici un articol lung despre dividende scris anul trecut, mai la începuturile blogului):
Într-un final, în al patrulea rând, aleg să nu mă grăbesc cu mișcările, mai ales că unele companii vin cu rezultatele preliminare pe primul trimestru al lui 2024 undeva în mai, când urmează iarăși o altă perioadă aglomerată cu știri, dividende, date ex și intrări de bani în piață, creionând un peisaj cu multă volatilitate și oportunități.
Concluzii
Ceea ce cred că este important în aceste perioade de apatie, este ca un investitor să se concentreze pe a se pune la curent cu informațiile prezente în piață până în prezent, pentru a avea o bază corectă de comparație când noile evenimente se vor materializa. Aceasta implică citirea rapoartelor, întocmirea poate a unei evidențe cu cifrele realizate și/sau bugetate, urmărirea interviurilor cu conducerea companiilor sau a conferințelor cu investitorii, aproximarea randamentelor dividendelor etc. Ulterior, printr-o verificare constantă a comunicatelor, atenția se duce către BVC-uri și propunerile oficiale de dividende, urmând ca deciziile investiționale să fie luate ținând cont de cât mai mulți factori cu putință. Bineînțeles, demersul nu doar că nu este facil, dar este și solicitant ca timp și energie, însă poate oferi o bună abordare, mai ales că vorbim de un început de an financiar.
Spor la investiții înțelepte și muncă cât mai recompensată îți doresc!