M-am răzgândit: o să subscriu în oferta publică a Hidroelectrica
Am menționat în trecut că nu voi participa la acest IPO, motivele fiind enunțate în articole anterioare; însă am regândit situația și am decis că nu ar fi rău să subscriu, în ciuda incertitudinii.
M-am apucat de aproximativ trei luni de acest blog bursier, timp în care am reușit să scriu peste 30 de articole despre BVB și companii specifice de pe această piață, e incredibil cum trece timpul! (Mulțumesc mult tuturor celor care susțineți financiar acest proiect, dar și celor care citiți cu regularitate postările, mă motivați să merg mai departe). În câteva din aceste texte trecute, am tratat subiectul listării Hidroelectrica, din mai multe unghiuri, fie strict legat de companie, fie de contextul ante și post listare, dar și făcând comparații cu alte listări trecute și cu evoluția posibilă a prețului. Mi-am expus și interesele pentru această perioadă (ce companii urmăresc și la ce detalii mă uit), dar am și concluzionat, destul de vehement, că nu voi participa la IPO. Ei bine, am mințit! M-am răzgândit…
Cineva spunea foarte interesant că, dacă nu îți place o situație, poți să te muți, nu ești un copac. Multă vreme nu am înțeles că acest dram de înțelepciune populară se aplică și deciziilor și ideilor: dacă o viziune se dovedește incompletă, greșită sau depășită, e normal să fie abandonată sau perfecționată. Și, deși ani de zile m-am luptat să rămân coerent cu mine cel din trecut, treptat am înțeles că numai oamenii inflexibili și incapabili să se adapteze nu se schimbă.
Aceste lecții se aplică și mai bine când vine vorba de investiții, căci domeniul este foarte dinamic, supus constant unei avalanșe de informații - ceea ce ieri părea o idee extraordinară, e posibil ca astăzi să se dovedească incertă, iar mâine chiar pierzătoare. De asta investițiile în acțiuni nu pot fi niciodată 100% pasive (decât dacă-s necâștigătoare, căci norocul nu poate să dureze la nesfârșit), iar cine nu are timp sau dispoziție să muncească e mai bine să meargă spre instrumente cu venit fix sau către ETF-uri (o să detaliez opinia mea pe subiect într-un articol viitor).
Dar să mă întorc la IPO-ul Hidroelectrică, m-a luat valul și am uitat subiectul…
Aveam câteva motive pe baza cărora am anticipat că nu voi participa la ofertă, acestea fiind: evaluarea mare a Hidroelectrica, hype-ul creat care poate să ducă la o scădere a cotației după listare, faptul că dividendele pe 2022 au fost deja împărțite, comparația istorică cu alte IPO-uri de la BVB care au arătat că are loc o stabilizare e prețului în primele luni etc. Însă s-a publicat prospectul și balanța a început să se echilibreze: Fondul Proprietatea a fost înțelept, oferind un preț atractiv, marketing-ul funcționează foarte bine generând mult interes pentru ofertă, există posibilitatea reală a unui suprasubscrieri, iar FP să își vândă tot pachetul etc. Iată-mă, deci, ca măgarul lui Buridan, gata să mor între cele două talere, egal calculate, dar și flămând și însetat, pe deasupra!
Am analizat peste week-end cam care ar fi perspectivele acestui IPO, mai în detaliu. Asta după ce vineri, așa cum îmi planificasem deja, am profitat de corecțiile pe celelalte simboluri de la BVB și am suplimentat la ONE și SNG și am intrat pe FP, dat fiind prețul scăzut. Deci, cum s-ar zice, m-am luat de analizat după ce spărsesem deja mărunțișul pus deoparte pentru acest context!…Dar, mai contează? Bine că m-am luat de treabă…Am observat, deci, că prețul din ofertă nu e rău deloc, date fiind perspectivele pentru dividendele de la anul, pe baza profitului posibil mare din 2023. Mai mult, probabil investitorii instituționali vor trage de preț cât mai jos, iar cumulat cu discount-ul de 3% pentru primele 5 zile pentru retail, cifrele arată chiar frumos. În plus, toată lumea vorbește de Hidroelectrica, chiar și cei care nu au treabă în mod direct cu piața de capital - mai deunăzi vedeam pe Twitter postări ale unor oameni care se ocupă de crypto, dar care spuneau că Hidro poate face 5x în câțiva ani, o prostie de altfel - ceea ce este, evident, un lucru bun: cerere mare, prețul are șanse să crească după listare. Iar ieri a venit și lovitura de grație: un articol din presă care spune că tranșa instituționalilor a fost deja subscrisă integral, ceea ce poate determina vânzarea întregului pachet al FP. Deci, fundamental H2O stă bine pe termen scurt și mediu, iar interes pentru acțiune există, două aspecte pozitive importante, la nivel personal.
Semnalele de alertă nu le mai reiau fiindcă rămân aceleași ca mai demult, deci să sar direct la planul de bătaie: am decis să omor porcușorul de porțelan al familiei și să particip la IPO! M-am pregătit însă pentru orice rezultat: dacă prețul va crește accelerat în primele zile, voi marca profitul și voi aștepta momente de reintrare mai bune, fiindcă vreau să am această companie în portofoliu pe termen lung, cât timp fundamental va fi solidă. Dacă însă speculatorii (ca mine cel de mai sus) vor prăbuși cotația, voi rămâne investitor pe o perioadă nedefinită, mizând pe dividendele consistente și pe echilibrul pe care o astfel de companie îl poate aduce în portofoliu.
Din păcate, temerea mea este că nu voi reuși niciuna din variante, din motive de…suprasubscriere. În cazul (foarte probabil de altfel) în care cererea va depăși cu mult oferta, alocarea se va face proporțional, adică voi primi mult mai puține acțiuni decât mi-am dorit. Ca să fiu transparent, momentan aș cumpăra între 15% și 18% din portofoliu cu banii disponibili, însă în funcție de numerele finale, mă aștept să ajung să dețin între 5% și 7%, cu puțin noroc. Deci aș avea prea puține acțiuni ca să merite speculația, dar și prea puține ca să conteze pe termen lung în strategia investițională, cum e mai prost…
O calitate importantă a unui investitor de succes este, poate surprinzător, răbdarea. Nu capacitatea de analiză, nu intuiția de a intra și ieși de pe companii și nici interpretarea știrilor…Sau, cum zicea un mare investitor, “banii se fac în timp ce aștepți“. Ei bine, eu asta îmi propun să fac mai departe, să aștept deznodământul și să acționez cum voi considera cu cale. Sunt bucuros că am suplimentat puțin la companiile pe care mi le doream, dar sunt fericit și pentru că pun umărul la dezvoltarea BVB-ului prin subscrierea la IPO-ul Hidroelectrica. Până la urmă, participarea are și o tentă altruistă, ca o înhămare comună la căruța numită România, în încercarea fiecăruia de a creiona un viitor mai bun pentru noi toți.
Nu, nu știu cum se va sfârși această perioadă, dar această listare reprezintă un moment istoric pentru Bursa de Valori București. Îți doresc să fii înțelept și să acționezi cum crezi că e mai bine!
Pe curând!
Celelalte texte pe subiectul Hidroelectrica pe care le-am scris: