Retrospectiva săptămânii la BVB - 3-7 Martie 2025 (9)
Sinteză a evenimentelor deosebite de la BVB. Apare săptămânal, în fiecare vineri. Dacă am ratat ceva important, aștept tras de urechi în comentarii.
Ce s-a întâmplat notabil pe BVB
Am cam încheiat cu rezultatele financiare preliminare, vinerea trecută fiind extrem de încărcată, cu câteva zeci de companii care au publicat! Eu nu am reușit încă să citesc atent chiar toate rapoartele care mă interesează, abia mi-am completat tabelele sintetice unde țin evidența firmelor pe care le urmăresc, dar promit că mă ocup, treptat, și de acest aspect - ba chiar o să revin cu articole pentru multe nume interesante de companii.
Pe internațional, aș zice că „operația a reușit, pacientul a decedat” - mă uit și nu știu dacă totul e un joc sau o farsă, dacă liderii politici actuali sunt doar proști sau, din contră, sunt pur și simplu rău intenționați! Sigur, e clar că există interese în spatele fiecărei decizii, afirmații și apariții publice, dar cu SUA care virează agresiv către un izolaționism diplomatic și economic, cu o UE care nu se sfiește să zică că e slabă (dar că se înarmează și rezolvă) și cu o Rusie care tace cam nepermis de mult, parcă e imposibil să înțelegi care sunt, de fapt, aceste interese și scopuri finale. Oricum ar fi, deocamdată cuvântul de ordine este INCERTITUDINE, piețele reacționând cu volatilitate la orice noutate, fie ea negativă, fie pozitivă. Mai multe nu comentez, trecem la știrile de la noi care mi se par importante, însă vă sfătuiesc să nu vă panicați, o să fie bine mai devreme sau mai târziu, cumpărați companii bune, cu profituri și dividende (sau ritm accelerat de creștere) și vedeți-vă de viață, că trecem noi peste orice!
Deci, pe plaiurile de acasă, s-au întâmplat următoarele:
Estimări de dividende de la brokeri. În perioada asta cam toți ochii sunt pe BVC-uri și pe posibilele dividende, iar recent unii brokeri au venit cu actualizări pentru randamente. În energie cel puțin, companiile cele mai atractive sunt, ca de obicei, Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Petrom, care ar putea da chiar și un dividend special. Detalii aici sau în articolul meu despre dividende, unde am luat în calcul mai multe companii.
Autonom suplimentează deținerea la Millenium Insurance Broker. Cunoscuta companie de închirieri autovehicule, Autonom a mai cumpărat acțiuni MIB, în valoare de jumătate de milion de lei, ajungând astfel la o deținere de 37.5%. Acțiunile au fost luate din piață, în ciuda unei evoluții mai slabe a brokerului de asigurare, date fiind plafonările de la RCA. Detalii aici.
Aquila a finalizat achiziția Kitax din Ungaria. O tranzacție anunțată acum ceva vreme care a fost finalizată abia acum, dat fiind că durează procedurile destul de mult timp. Achiziția va permite AQ să se extindă și pe piața din Ungaria, dar și să creeze sinergii cu noua companie. Detalii aici.
Discuțiile despre înarmare aduc interesul pe companiile de profil de la BVB. Uniunea Europeană discută tot mai mult despre arme și apărare așa că, după ce marii producători din domeniu din Europa au bubuit pe burse, a venit și rândul numelor de la noi - Avioane Craiova, Aerostar, Iar Brașov, Turbomecanica - să se aprecieze semnificativ. Detalii aici.
Fondurile de pensii vor putea investi mai mult în fonduri mutuale. Un proiect de guvern vrea să dea voie administratorilor de fonduri pilon II și III să mărească expunerea la 10% din active. Detalii aici.
Transgaz preia 51% dintr-o companie de proiectare și inginerie din domeniu. TGN a convocat acționarii pentru aprobarea achiziției a 51% din Petrostar Ploiești, companie care ar urma să întregească portofoliul grupului Transgaz. Nu avem încă multe detalii, dar ce a apărut în presă vedeți aici.
TRANSI și-a redus participația la THR Marea Neagră. Recent a apărut o tranzacție de 80 de milioane de acțiuni THR pe Piața Secundară, iar aseară s-a anunțat și vânzătorul, TRANSI, adică fostul SIF Transilvania. Nu știm nici prețul, nici cumpărătorul, însă cum rezultatele companiei nu au fost extraordinare, nu cred că putem avea așteptări mari…Detalii aici.
ASF a aprobat două noi ETF-uri. Autoritatea de supraveghere financiară a aprobat două noi ETF-uri, unul al BRK care va copia indicele BET și unul al Globinvest, cu focus pe sectorul energetic și cel financiar. Va mai dura până se vor lista și vor fi disponibile la tranzacționare, însă măcar se diversifica piața, pentru cine dorește, opțiuni să fie! Detalii aici.
Noi incertitudini pentru Romgaz la Iernut. Ministrul Burduja a anunțat că va face o vizită pe șantierul de la Iernut, ca urmare a problemelor financiare pe care constructorul, Duro Felguera le are. Centrala electrică pe gaze a SNG mai are doar 3% pentru a fi finalizată, însă lucrările sunt împotmolite, din diverse motive, de ani buni…Detalii aici.
Vânzare de acțiuni DIGI. Unul din directorii neexecutivi ai Digi a vândut acțiuni de 500.000 de euro în piață, poate acesta era capacul care tot apărea în ask-ul companiei? Detalii aici.
Simtel se apucă de vânzare de energie și în Moldova. GES, compania în care Simtel are o deținere de 42% și care se ocupă de furnizarea energiei electrice, a primit licență de operare în Republica Moldova, ceea ce înseamnă venituri mai mari și perspective mai bune pentru toate părțile implicate. Detalii aici.
Continuă cumpărăturile încrucișate la SIF-uri. TRANSI a anunțat piața că a depășit 5% deținere la EVER (a ajuns la aproape 10%), practic SIF 3 a intrat mai semnificativ în acționariatul SIF 2. Nu știu ce să zic despre această mișcare, teoretic e de bine să existe interes pentru acțiunile unei companii/fond, însă ținând cont de ce nebunii se întâmplă pe la alte SIF-uri, mă gândesc la ce e mai rău…Detalii aici.
Azi începe noua ediție Fidelis. De azi puteți subscrie la noile titluri de stat, dobânzile sunt atractive, de la 6.8% până la 7.8% la lei și între 3.75% și 6% la euro, în funcție de scadență. Eu vă recomand să mergeți către acțiuni, e mai sănătos economic și mai bine pe termen lung, dar faceți cum vreți…Detalii aici.
Ce am mai scris săptămâna aceasta
În cazul în care nu ai avut timp să parcurgi textele de zilele trecute, ai aici toate articolele:
despre rezultatele Safetech și 2 Performant, două companii mai mici care au avut cifre constrastante în 2024:
Una caldă și una rece: Safetech și 2 Performant au publicat rezultatele financiare anuale
·Safetech și 2 Performant nu au multe în comun, deși ambele activează mult în zona de tehnologie și online - ceea ce le unește în acest text este doar faptul că au raportat în aceeași zi, dar și că eu le dețin pe ambele, deși în proporții destul de diferite. Așadar, vă propun să discutăm puțin despre SAFE și 2P, în special prin prisma cifrelor publicate pentru 2024, un articol care va deschide o serie întreagă de analiză a cifrelor fundamentale ale companiilor de la BVB.
sinteză a analizelor financiare preliminare ale principalelor companii de la BVB, atât Piața Principală, cât și Aero:
Cum a fost anul 2024 pentru principalele companii de la BVB
·A devenit deja tradiție pentru acest blog să fac o sinteză a rezultatelor financiare după fiecare sezon de raportare, iar comunicatele despre profiturile anuale nu puteau să lipsească din peisaj. Așa…
o analiză a cifrelor Transilvania Broker, dezamăgitoare clar și cu șanse amânate de revenire:
Transilvania Broker (TBK) ratează total anul 2024! Poate fi 2025 mai bun?
·Recunosc, am o dilemă: de când cu Chat GPT (și alte LLM-uri asemenea), mai are oare sens să stau să scriu textele de aici, literă cu literă? E o temă la care mă gândesc tot mai des, aceea a relevanței analizelor despre companii, când un AI poate face o treabă excelentă, foarte repede…
Lectura Săptămânii
Azi vă recomand exact ultima carte pe care am terminat-o, chiar aseară, o carte simpluță, care merge bine ca un fel de fast-food mental, dar mai sănătos decât cel fizic. Daniel Pink este, pentru cine nu a auzit de el, un autor destul de consacrat, mai ales pentru abilitatea sa de a lua date științifice și complicate și a le aduce în fața unui public larg, adică exact ceea ce face și în această lectură. De ce recomand „Puterea Regretului” pe un blog de investiții la bursă? Fiindcă în acest domeniu, inevitabil, te vei lovi de alegeri mai puțin inspirate, iar regretul își va face loc în mintea și inima ta. Mai multe nu îți spun, te sfătuiesc să faci rost de carte și să o parcurgi, cred că îți va prinde bine să înțelegi că e normal și sănătos să regretăm decizii, acțiuni și altele în viață, regretul devenind astfel o treaptă spre a fi mai buni.
Spor la citit și la investiții înțelepte tuturor!
Daca o sa se intample, te rog eu mult sa faci free articolul despre dividendul special Petrom. Vreau sa vad si eu cum se revarsa cornul abundentei.
.
Cat despre achizitiile incrucisate intre SIF-uri, mie-mi suna a inbreeding. Daca nu, a ceva cel putin fortat. Ca si cum s-ar intalni niste companii concurente pe acelasi lucru, s-ar lega una de alta, apoi ar spune ca ele sunt total independente, nici prin gand nu le trece ideea unor practici anticoncurentiale, de cartel.