Cele mai bune companii de pe Piața Principală, după raportările semestriale (S1/2024)
Sinteză a companiilor cu cifre bune la jumătatea anului. Trecere în revistă a rezultatelor financiare.
Pentru că raportările financiare s-au încheiat putem să ne luăm timp să vedem care sunt companiile care au surprins plăcut, livrând rezultate bune sau foarte bune. Personal, consider un astfel de articol util, fiindcă putem să concluzionăm care sunt numele care stau bine după S1/2024 și să anticipăm, deci, perspectivele lor pe mai departe. În această postare ne vom ocupa de companiile de pe Piața Principală, iar într-un text viitor vom aborda, din aceeași perspectivă, Piața Aero.
Lăsând deoparte orice altă introducere, să intrăm în „pâinea” de astăzi: companiile care mi-au plăcut la această raportare sunt, într-o ordine aleatorie, următoarele:
Banca Transilvania (TLV) - Buget atins în proporție de 70%, deci toate estimările se poziționează mai sus acum, unii analiști anticipând peste 4 miliarde de lei profit net la nivel de grup. În cifre nominale, TLV a realizat 2.145 miliarde de lei, afișând creșteri pe toate liniile de business. Viitorul continuă să se anunțe luminos, mai ales prin prisma OTP Bank, achiziție ce poate compensa impactul negativ ce ar surveni în urma scăderilor anticipate de dobânzi.
Sectorul bancar la jumătatea lui 2024: mai mult bine, decât rău
·Avem patru bănci listate la BVB, din care eu iau în calcul doar trei, Patria Bank fiind ținută listată…sincer nu știu de ce. Dar e și ea pe acolo și ar trebui să o iau în calcul, însă nu produce nimic spectaculos, nu se extinde, nu dă dividende, nu are lichiditate, deci eu o să o sar, e irelevantă. Ne concentrăm, deci, pe BRD, Erste Bank (EBS) și Banca …
Digi Communications (DIGI) - compania a surprins cu cifre duble față de aceeași perioadă din anul trecut, atingând 54 de milioane de euro profit net. La nivel fundamental, de clienți, DIGI însă merge foarte frumos, extinderea din Occident (mai ales Spania momentan și, în pregătire, Belgia) începând să aducă roade. În viitor, e de așteptat ca achiziția Telekom Romania Mobile să aibă un impact pozitiv asupra veniturilor companiei, atât direct prin consolidarea noii entități, cât și indirect prin faptul că vor putea mări prețurile la serviciile autohtone.
Cum a terminat DIGI prima jumătate a lui 2024? Excelent de bine!
·Nu cred că trebuie să prezint ce face DIGI și cu ce se ocupă, deși e posibil ca multe din perspectivele lor să nu fie neapărat clare tuturor. Însă sunt convins că oricine a auzit de acest operator de servicii de telefonie fixă și mobilă, internet și televiziune, mai ales în România. Așadar, o să consider că avem un punct de plecare stabil și o să sar direct în prezentarea câtorva aspecte din raportul lor financiar, care a adus vești bune pentru noi, investitorii.
Transilvania Broker de Asigurare (TBK) - compania nu trece prin cea mai bună perioadă dată fiind dependența veniturilor și a profitului de polițele RCA, care continuă să fie plafonate. Cu toate acestea, TBK a reușit o surpriză plăcută în al doilea trimestru, venind cu un profit net de 1.5 milioane de lei, mai mare ca cel din T1! BVC-ul, deși în scădere față de 20203, este atins în proporție de aproape 50% și, cine știe, poate există șanse să fie depășit. Mai mult, prin intrarea în acționariat a companiei mari din Cehia, TBK foarte probabil se va transforma într-un alt timp de companie - sper doar că va continua să plătească dividendele generoase cu care ne-a obișnuit.
Transilvania Broker (TBK) produce o surpriză plăcută în T2/2024
·Gata, mi s-a dus scurta vacanță, deci sunt înapoi la butoane, pregătit să citesc rapoartele companiilor de pe Bursă și, evident, să scriu despre cele care mi se par mai interesante! Așadar, după vreo două săptămâni în care v-am lăsat cu articole mai generale, pe subiecte de interes cred eu, a venit momentul să ne întoarcem la a analiza, în mod concret, parcursul emitenților în această primă jumătate a lui 2024.
Evergent Investements (EVER/SIF2) - nu urmăresc SIF-urile de obicei, dar iată că EVER mi-a luat ochii, nu atât prin rezultatele foarte bune, în creștere cu 40%, cât și prin politica de dividend ceva mai prietenoasă! Astfel, deși discount-ul față de VUAN este uriaș, prin faptul că managementul acordă ceva mai multă atenție micilor acționari, Evergent are șanse să fie o companie interesantă în viitor.
S-a întâmplat necrezutul! Am început să urmăresc un SIF...
·Salutare! Azi avem un text mai special, unul în care admit, cu sinceritate, că m-am răzgândit, deci că uneori e bine să revii asupra deciziilor, chiar dacă procesul nu e deloc confortabil. Și, așa cum o spune deja titlul, subiectul e unul oarecum sensibil, dat fiind că SIF-urile sunt o rană încă deschisă pentru Bursa de Valori București, iar domnii de la ASF n-au timp să vindece, că au mulți bani din salarii și bonusuri de numărat.
Purcari Wineries (WINE) - deși la nivel semestrial cifrele Purcari nu dau pe spate, al doilea trimestru merită scos în evidență, date fiind cele 18 milioane de lei profit net! Marja brută în T2/2024 a crescut la 51%, un nivel extraordinar, ceea ce a tras în sus profitul semestrial, ducându-l la aproape 30 de milioane de lei. Din păcate, comunicatul ne spune că seceta a afectat producțiile de struguri, astfel că vor avea costuri mai mari pentru 2025, deși pregătiți-vă să nu fiți luați prin surprindere!
Rezultate bune pentru Purcari, dar cu perspective incerte pentru viitor
·Sezonul raportărilor financiare se apropie de încheiere (doar unele companii de pe Aero mai trebuie să ne prezinte rezultatele), însă noi pe blog vom mai discuta despre cifre și realizări, fiindcă există multe nume care prezintă interes pentru investitori și e păcat să nu fie luate în calcul. Așadar, dacă urmăriți companiile trecute în revistă, eu zic că veți fi fericiți să mai citiți despre ele - iar dacă nu le urmăriți, cred că vă ajută să vă aruncați ochii pe articole, poate vă atrag atenția anumite elemente care să ducă la investiții mai profitabile.
Transelectrica (TEL) - compania a livrat cu aproximativ 100 de milioane de lei mai mult decât în primul semestru din 2023, dar în special datorită unor evenimente nerecurente. Bugetul este deja depășit acolo, PER-ul nu este neapărat mic (în jur de 10x) și dividendele am văzut că nu sunt foarte consistente, însă merită ținut un ochi pe Transelectrica, că cine știe…
Bursa de Valori București (BVB) - profitul este în creștere explozivă față de aceeași perioadă din 2023, cu peste 150% mai mare. Din păcate, evaluarea rămâne ridicată, iar dividendele nu sunt prea consistente de la BVB…iar cum proiectul Contrapărții Centrale se amână și tot mănâncă fonduri, poate că e nevoie de precauție în investițiile în această direcție.
Antibiotice Iași (ATB) - după raliul de anul trecut, acțiunile Antibiotice par scumpe, însă fundamental compania continuă să livreze, BVC-ul pe anul curent fiind deja depășit. Semestrul întâi a fost unul bun, în linie cu cele anterioare, iar marjele au crescut ușor - rămâne de văzut dacă se păstrează sezonalitatea și, deci, dacă finalul de an va fi mai slab, însă cifrele for rămâne peste buget, cel mai probabil.
Aages Târgu Mureș (AAG) - un rezultat record pentru AAG, continuând o serie de rezultate foarte bune, începută încă din 2022. Ca o particularitate însă, compania a realizat deja un profit la jumătatea lui 2024 cât tot profitul din anii 2022 și 2023 (separat), ceea ce deschide ușa către un an extraordinar de bun, probabil cu un profit de minim 10 milioane, dacă nu chiar către 15 milioane, dat fiind că managementul spune că are multe contracte în lucru. Din păcate, comunicarea cu investitorii e foarte precară, dar din fericire AAG distribuie dividende în fiecare exercițiu financiar, deci Aages e un nume care merită luat în seamă.
Sphera Franchise Group (SFG) - Sphera continuă seria rezultatelor bune, livrând în T2/2024 un profit comparabil cu cel din primul trimestru, dar cu o marjă netă în ușoară scădere. Astfel, SFG realizează aproximativ 40 de milioane de lei PN în prima jumătate a lui 2024, cu mult peste cele 15 milioane ale perioadei corespondente din 2023. Pe bursă cotația a crescut foarte mult în ultimul timp, în special datorită achizițiilor fondurilor de pensii, așa că evaluarea Sphera este cam ridicată: PER de vreo 17x, iar cel viitor tot pe acolo, dacă se ating estimările. Însă, deși pare dificil SFG ar putea să aibă o evaluare viitoare mai mică, dacă păstrează sezonalitatea, adică să vină cu trimestre mai bune în a doua parte a anului.
Sphera continuă seria rezultatelor bune - evaluare cam ridicată pe BVB
·Scriam acum ceva timp primul meu articol despre Sphera, o companie care este, indubitabil, pe un trend ascendent, dar pe care eu o ignor, din principiu. Totuși, tocmai datorită evoluției fundamentale foarte bune, nu am putut ignora această companie, așa că am postat textul de mai jos, ca o introducere pentru cei care urmăresc sau investesc în SFG:
Acestea fiind zice, ne auzim peste câteva zile cu un nou articol! Ție ce companii ți-au atras atenția, de pe Piața Principală? Care nume crezi că vor perfoma bine și pe mai departe? Eu dețin tot ce am listat în afară de TEL, BVB, ATB, AAG și EVER, dar încerc să fiu atent la cât mai multe oportunități.
Spor la investiții înțelepte!